Trei vagabonzi la poartă-mi vin;
Artişti – o mică trupă:
Copiii după ei se ţin,
Şi cîinii dau să-i rupă…
Sînt doi micuţi, e mama lor;
Ea, cu flaşneta-n spate.
E-o zi de toamnă, pic de nor,
Dar cît de triste-s toate!
Cu ochii duşi, ca în extaz,
Ea cîntă, şi ei joacă,
Îi cade părul pe obraz
Şi praful o îneacă.
Ei joacă, sar şi se-nvîrtesc,
Împiedicaţi în zdrenţe;
Răsuflă greu cînd se opresc
Şi fac la reverenţe.
Întinde piciul istovit
O pălărie spartă:
Comedia s-a isprăvit,
De-acu – la altă poartă…
Pe urma celor ce s-au dus
Vîrtej de frunze-aleargă…
Că mulţi mai poartă Cel-de-sus
Pe lumea asta largă!
Ștefan Octavian Iosif
(n. 11 septembrie 1875, Brașov – d. 22 iunie 1913, București) a fost un poet și traducător român, membru fondator al Societății Scriitorilor Români.
[…] Atunci cînd vorbele se îngrămădesc să iasă, rezultatul e tăcerea. Fiindcă oricît de mult ţi-ai dori să spui exact ceea ce simţi, cuvintele rămîn nerostite… […]
[…] Atunci cînd vorbele se îngrămădesc să iasă, rezultatul e tăcerea. Fiindcă oricît de mult ţi-ai dori să spui exact ceea ce simţi, cuvintele rămîn nerostite… […]