Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Vorba lor…’ Category

Reflex 110

E prea puţin ce pot mărturisi,
Dacă-ai fugi şi nu te-aş mai găsi,
Dar, ca să afli totul, nu e greu;
Ascultă-mă cu sufletul, mereu,
Lăsîndu-mă să cred că nu mai vrei
Să te desprinzi cumva din ochii mei
Şi-ai să înţelegi cît frig s-ar întîmpla
Dac-ai fugi şi nu te-aş mai afla…

Reflex 108

Prea repede uităm ce-aveam în gînd,
Sub apăsarea vorbelor de rînd!
Nici nu mă strigi de tot, nici nu mă laşi…
E-atîta ezitare între paşi.
Prea repede uităm ce-aveam de spus –
Un zbor în minus, o cădere în plus…
La tine-i vară şi la mine-i frig,
Nici nu te las de tot, nici nu te strig.

Reflex 89

Pe toţi la fel, nu poţi să-i mulţumeşti,
Rămîne doar să rabzi şi să-l iubeşti
Numai pe unul singur întru toţi,
Aşa cum încă nici nu şti că poţi,
Aşa cum încă nici nu poţi să şti,
Împodobindu-ţi nopţile pustii
Cu numai dorul tău de carnea sa,
Fără prea mult, pe-atunci, a-ţi mai păsa
Dacă de-atîtea gînduri, pînă-n zori,
Se va-ntîmpla, iubindu-l, să şi mori.

Din volumul „Cartea Claudiană (110 poeme reflexive)” Editura Enciclopedică, 1999, Bucureşti

George Ţărnea

(1945 – 2003)

Anunțuri

Read Full Post »

http://calypsodream.files.wordpress.com/2010/04/couple-arbre.jpgEi sunt cuminţi…
Eu sunt nebun…
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu –
Poate că cel cuminte-s Eu –
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei… sunt tot nebun…

Ei mă urăsc că nu-s ca Ei…
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine…
Ei beau
Şi mint fără ruşine –
Şi-n ochii prietenilor mei
Trec drept nebun… că nu-s ca Ei…
Lor nu le place-amanta Mea…
Mie nu-mi place-amanta Lor…
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia…
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei –
Amanata Mea…

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc –
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!…

Ion Minulescu (1881 – 1944) – poet și prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc.

Read Full Post »

Rondelul meu

http://x62.xanga.com/e3ef26f157c33245542913/z194678214.jpgCînd am fost ură am fost mare,
Dar, astăzi, cu desăvîrşire
Sînt mare, că mă simt iubire,
Sînt mare, căci mă simt uitare.

Eşti mare cînd n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Cînd ţi-este inima iubire,
Cînd ţi-este sufletul iertare.

Ştiu: toate sînt o-ndurerare,
Prin viaţă trecem în neştire,
Dar mangîierea e-n iubire,
De-ar fi restriştea cît de mare,
Şi înălţarea e-n iertare.

Alexandru Macedonski (1854 – 1920)

Read Full Post »

Modul în care un om îşi acceptă
destinul este mai important decît
însuşi destinul său.
(Wilhelm von Humboldt)
fragment – https://draculagirl.files.wordpress.com/2011/02/geoff-barrenger-sexy-woman-beauty-old-train-station-geoff-barrenger-photo_large.jpg?w=300

„Am şi un decalog aici. Eu l-am scris şi tot eu l-am atîrnat pe peretele sălii de aşteptare. Cum ridic ochii, îl văd. Şi de fiecare dată citesc una din cele zece porunci. De fiecare dată una singură, ca să mă conving s-o urmez.

Iată-le cum sună:

Prima poruncă: Să aştepţi oricît.

A doua poruncă: Să aştepţi orice.

A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.

A opta poruncă: Dacă gîndul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavînd altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvîntează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.

A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

Ce bună idee am avut cu decalogul ăsta. De cîte ori sînt în dificultate, apelez la el. Mă uit şi caut porunca de care am nevoie în clipa respectivă. Şi imediat îmi revin. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără asta. Poate că omul s-a obişnuit să i se poruncească. El îşi permite să fie surd la rugăminţi, dar devine atent cînd i se porunceşte. N-aţi văzut că şi Dumnezeu a folosit aceeaşi metodă? În loc să ne ilumineze, a descoperit că e mult mai comod să ne poruncească. În zece porunci a rezolvat totul. După aceea s-a putut retrage liniştit. Poruncile aveau să îmbrîncească pe cel ce trebuia îmbrîncit, să ucidă pe cel ce trebuia ucis, pentru ca lumea să vadă că nu e de glumit cu împărăţia cerurilor şi că, la nevoie, păcătoşii vor fi minaţi cu biciul spre mîntuire.

Dar să las în grija altora împărăţia cerurilor şi să mă ocup de pustiul meu. Mai ales că, sincer vorbind, eu mă număr printre cei care, oricît i-ar lovi cineva peste degete, nu pot spune „sînt fericit”, ci „mă doare”. Hotărît lucru, n-am nici jumătate de sfînt în mine.

https://i0.wp.com/img3.visualizeus.com/thumbs/09/01/01/female,girl,photo,photography,portrait,speed,train,train,station,woman-c0b067072af179dd88c57d7d73406b05_m.jpgCea mai greu de urmat e porunca a treia. Chiar imposibil. Cum să evit amintirile care nu mă ajută să trăiesc în prezent? Cu ce rămîn dacă alung amintirile? Nu rămîn cu nimic. Rămîn cu pereţii scorojiţi ai gării, cu ciorile, cu tufele de oţetari care cresc lîngă peron. Nu, domnilor, nu pot să urmez această poruncă. În zadar mi-am dat-o. Trebuie să-mi amintesc.

Doamne, apără-mă de mine însumi.”

de Octavian Paler

(1981)

Read Full Post »

„Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubeşte cu adevărat şi pe care-o iubeşti cu adevărat. Nimic altceva nu contează.”

https://i1.wp.com/www.fotolitera.com/foto/3699.jpg

„Şi, în final, de ce voi, bărbaţii, iubiţi femeile:

Pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare şi grăsuţ, pentru că au feţe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinţi decenţi şi limbi de care nu ţi-e silă. Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost şi nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele. Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac. Pentru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru că în pat sunt îndrăzneţe şi inventive nu din perversitate, ci ca să-ţi arate că te iubesc. Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să ceară recunoştinţă. Pentru că nu citesc reviste porno şi nu navighează pe site-uri porno. Pentru că poartă tot soiul de zdrăngănele pe care şi le asortează la îmbrăcăminte după reguli complicate şi de neînţeles. Pentru că îşi desenează şi-şi pictează feţele cu atenţia concentrată a unui artist inspirat. Pentru că au obsesia pentru subţirime-a lui Giacometti. Pentru că se trag din fetiţe. Pentru că-şi ojează unghiile de la picioare. Pentru că joacă şah, whist sau ping-pong fără sa le intereseze cine câştigă. Pentru că şofează prudent în maşini lustruite ca nişte bomboane, aşteptând să le admiri când sunt oprite la stop şi treci pe zebră prin faţa lor. Pentru că au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minţi. Pentru că au un fel de-a gândi care te scoate din minţi. Pentru că-ţi spun „te iubesc” exact atunci când te iubesc mai puţin, ca un fel de compensaţie. Pentru că nu se masturbează. Pentru că au din când în când mici suferinţe: o durere reumatică, o constipaţie, o bătătură, şi-atunci îţi dai seama deodată că femeile sunt oameni, oameni ca şi tine. Pentru că scriu fie extrem de delicat, colecţionând mici observaţii şi schiţând subtile nuanţe psihologice, fie brutal şi scatologic ca nu cumva să fie suspec¬tate de literatură feminină. Pentru că sunt extra¬ordinare cititoare, pentru care se scriu trei sfer-turi din poezia şi proza lumii. Pentru că le înnebuneşte „Angie” al Rolling-ilor. Pentru că le termină Cohen. Pentru că poartă un război total şi inexplicabil contra gândacilor de bucătărie. Pentru că până şi cea mai dură bussiness woman poartă chiloţi cu înduioşătoare floricele şi danteluţe. Pentru că e aşa de ciudat să-ntinzi la uscat, pe balcon, chiloţii femeii tale, nişte lucruşoare umede, negre, roşii şi albe, parte satinate, parte aspre, mirându-te ce mici suprafeţe au de acoperit. Pentru că în filme nu fac duş niciodată înainte de-a face dragoste, dar numai în filme. Pentru că niciodată n-ajungi cu ele la un acord în privinţa frumuseţii altei femei sau a altui bărbat. Pentru că iau viaţa în serios, pentru că par să creadă cu adevărat în realitate. Pentru că le interesează cu adevărat cine cu cine s-a mai cuplat dintre vedetele de televiziune. Pentru că ţin minte numele actriţelor şi actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru că dacă nu e supus nici unei hormonizări embrionul se dezvoltă întotdeauna într-o femeie. Pentru că nu se gândesc cum să i-o tragă tipului drăguţ pe care-l văd în troleibuz. Pentru că beau porcării ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilia Coke. Pentru că nu-ţi pun mâna pe fund decât în reclame. Pentru că nu le excită ideea de viol decât în mintea bărbaţilor. Pentru că sunt blonde, brune, roşcate, dulci, futeşe, calde, drăgălaşe, pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au orgasm nu îl mimează. Pentru că momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineaţă, când timp de o oră ronţăiţi biscuiţi şi puneţi ziua la cale. Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva. Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor.”

„Şi totuşi, orele de singurătate, clipele de ne­fericire, crizele din viaţă, visele şi reveriile, de­presia, situaţiile limită, obsesiile, muzica, în­drăgostirea — toate ne spun altceva. Tot ce te scoate din rutina vieţii tale „reale” îţi arată că, trăind fără reflecţie despre tine însuţi, te duci de fapt în jos pe un tobogan de senzaţii, satis­facţii, imagini, bârfe, obiecte, minciună şi stră­lucire, tot mai departe de nucleul viu al fiinţei tale. http://choopachoops.files.wordpress.com/2009/08/cartarescu.png?w=320&h=511Eşti un simplu consumator care se con­sumă în primul rând pe el însuşi. Şi vei rămâ­ne mereu aşa dacă viaţa nu se hotărăşte o dată să te dea cu capul de pragul de sus. În adoles­cenţa mea, o dragoste nefericită şi apoi expe­rienţa mizerabilă a serviciului militar mi-au dez­văluit ce n-aş fi crezut niciodată că zace-n mine: multă ură, frustrare şi laşitate, dar şi multă pu­tere de a îndura. Nu-mi mai fac de-atunci atâ­tea iluzii: nu sunt cu adevărat nici bun, nici frumos sufleteşte, nu pot fi un „model” pentru nimeni, aşa cum nici eu nu am modele în viaţă. Experienţele ulterioare m-au învăţat şi ele să nu mă păcălesc pe mine însumi. E tare bine să ştii ce zace cu adevărat în tine.”

Fragmente din „De ce iubim femeile” de Mircea Cărtărescu.

Mircea Cărtărescu – n. 1 iunie 1956, în Bucureşti, poet, prozator şi publicist român. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_C%C4%83rt%C4%83rescu)

Read Full Post »

– fragmente –

https://i1.wp.com/www.carmel.ac.uk/userfiles/Philosophy%20and%20Religion.jpgSe spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci sa primeasca adevarul.”

„Nu pot evita neplacerile batrînetii si nu ma pot supara pe Dumnezeu ca m-a tinut pîna aproape la nouazeci de ani. Însa batrînii au o supapa foarte înteleapta: au dreptul la nerusinare. O nerusinare nelimitata. Cînd ma gîndesc la suferintele batrînetii, îmi dau seama ca în natura asta oarba cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul ca murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.”

„Ceea ce e ciudat la Cioran, nu e nelinistea de a fi om, ci nelinistea de a fi român.

„De creat, doar zeul creaza, iar omul imita. Eu cînd citesc cuvîntul creatie – literara, muzicala, filozofica – lesin de rîs. Omul nu face altceva decît sa reflecte în litere, în muzica sau în filozofie petece de transcendenta. Cum sa fie creatura creator? „Hai tata, sa-ti arat mosia pe care ti-am facut-o cînd nu eram în viata…” Pai cum sa fie creatura creator?”

„Prin însasi ordinea ei ideologica, democratia îl obliga pe idiot sa stea alaturi de geniu si sa-i poata zice: ce mai faci, frate? Partea proasta este ca oamenii de exceptie pot ajunge captivi în cirezile democrate. Ce decide masa are un caracter absolut, deoarece prin masa se exprima specia. Prin individ se exprima personalitatea. Numai ca, uneori, un individ ajunge sa influenteze foarte mult asupra maselor. Acestia sînt alesii. Istoria este facuta de alesi. Paradoxul societatii umane este ca multimea îi produce pe conducatori, iar acestia o conduc. Ideea de echilibru social este caracteristica oricarei democratii burgheze. Asta e forta constanta a democratiei. Iar extremelor – fie extremei stîngi, fie extremei drepte – , care violeaza ideea de echilibru social, democratia le este ostila.”

Mare noroc ca exista oameni care sînt idioti! Functia idiotului e pozitiva, pentru ca fara el n-am întelege nici geniul, nici normalitatea. Pai cum am cunoaste noi un om pe care-l numim desavîrsit, daca n-ar fi prezenti astia, idiotii?”

[Birth+of+the+New+Man+-+Salvador+Dali.jpg]„Omul e guvernat pe pamînt de doua morale: de morala dogmelor, care e crestina si eterna, adica absoluta, si de morala normelor, care, ca morala laica, e construita pe putinatatea si imperfectiunea omului. Morala laica nu poate fi desprinsa de morala absoluta si ea arata ca omul se misca asimptotic la perfectiune, pe care n-o poate atinge niciodata.

„Drama omului este dualismul existentei lui; e alcatuit din corp si suflet si joaca între corp si suflet la infinit. Corpul nu e etern, iar sufletul, chiar daca este, nu e convingator. Dar nici corpul nu este, în nici un fel convingator. Capul nu are biruinta definitiva; faptul ca e muritor îi anuleaza esentialitatea. Tot ce exista în noi si nu ne obliga sa ne sinucidem din disperare, se cheama spirit.”

Petre Tutea (eseist, filosof, economist și om politic român; n. 6 octombrie 1902, Boteni, Muscel, județul Argeș – d. 3 decembrie 1991)

Read Full Post »

A te teme înseamnă a te gândi întruna la tine şi a nu-ţi putea imagina un curs obiectiv al lucrurilor. Senzaţia teribilului, senzaţia că totul se întâmplă împotriva” ta, presupune o lume concepută fără primejdii „indiferente”.
https://i0.wp.com/www.snowdesign.com/img/pf_nofear2.gifFricosul – victimă a unei subiectivităţi exagerate – se crede, mult mai mult decât ceilalţi oameni, ţinta unor întâmplări duşmănoase. El se întâlneşte în această eroare cu temerarul care, la antipod, întrevede pretutindeni doar invulnerabilitatea. Amândoi au ajuns la capătul unei conştiinţe pline de sine: împotriva unuia totul conspiră, totul îi este celuilalt favorabil. (Curajosul nu e decât un fanfaron ce strânge în braţe ameninţarea, fugind în întâmpinarea primejdiei.) Unul se aşează negativ în centrul lumii, celălalt pozitiv; dar împărtăşesc aceeaşi iluzie, cunoaşterea lor având un punct de plecare identic: primejdia ca unică realitate. Unul se teme de ea, celălalt o caută: ei nu pot cu adevărat dispreţui lucrurile, raportează totul la sine, se zbuciumă din cale-afară (şi tot răul din lume vine din prea mult zbucium, din ficţiunile dinamice ale bravurii şi laşităţii). Aceste exemplare antinomice şi asemănătoare sânt astfel pricina tuturor tulburărilor, perturbatorii mersului timpului; ei colorează afectiv până şi cea mai mică întâmplare şi îşi proiectează planurile înfierbântate într-un univers care- când nu te laşi în voia unor liniştite dezgusturi e degradant şi intolerabil. Curaj şi frică: polii aceleiaşi maladii ce acordă abuziv semnificaţie şi gravitaţie vieţii

Când nu ştiu ce-i amărăciunea şi nepăsarea, oamenii sânt doar nişte animale sectare: crimele cele mai rafinate, ca şi cele mai grosolane sânt săvârşite de cei ce au luat lucrurile în serios. Numai diletantul nu cunoaşte gustul sângelui, doar el nu e ticălos

Emil Cioran – Tratat de descompunere

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: