Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘blestem’

13233624Acum, cînd ochii ei nu mai privesc,
Cînd degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănţuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, cînd nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfîrşit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine…

Voi o credeaţi nebună, negreşit,
Cînd o vedeaţi mereu, fără-ncetare,
Cu sînul gol, cu părul despletit,
Cîntînd pe uliţi veşnica-i cîntare…

Dar adevăru-i altul şi mă tem
Să vi-l mai spun acum, cînd e zadarnic…
Fata purta cu vioara un blestem!
Şi ce blestem – sălbatic şi amarnic!

Căci tatăl ei, un jidov scund, urît,
Murind, îi hărăzise într-o seară,
Să nu trăiască după el decît
Atîta timp cît va cînta la vioară!

De-aceea, zi de zi, pînă-n amurg,
Pe străzi, prin pieţe, dornică de viaţă,
Cînta din răsputeri în vechiul burg,
Cînta prin soare, viscole sau ceaţă…

De-aceea alerga necontenit,
Mergea mereu cu vioara sub bărbie,
Îşi aiura descîntecul smintit,
Se prăvălea în el ca-ntr-o orgie!

Dar într-o noapte, de prea mult cîntat,
Deodată toate corzile plesniră!
Un vaier scurt şi-un ţipăt încleştat
În cerul pulmburiu se-ncolăciră!…

Atunci, cu ochii mari, înspăimîntaţi,
Din părul blond îşi smulse patru fire…
Şi voi rîdeaţi, nebunilor! Rîdeaţi!
Fecioara însă, ea cînta-n neştire…

Ce cîntec pur şi nemaiauzit!
N-o să vi-l spun, căci nu se poate spune!
Dar prea mult timp, pe lemnul istovit
Nu dăinuiră nici aceste strune…

Nici ele nu putură, prin alei,
Să-i prelungească marea agonie…
Şi-acum fecioara doarme-n racla ei
Ca o vioară frîntă în cutie!

Radu Stanca

(n. 5 martie 1920, Sebeş — d. 26 decembrie 1962, Cluj) a fost un dramaturg, poet, eseist şi regizor de teatru român.

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: