Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘buze’

tumblr_n6zadnzmng1txcb93o1_500– Îl iubești? mă întrebă un demon.
– Da, răspund vrăjită, într-un zâmbet în care se topesc toate bucuriile lumii. Mi-e drag…
– Nu mai ai ochii?
– Ba da. Dar îl văd doar pe el.
– Și îți ajunge?
– Da, îmi ajunge, bag de seamă uimită.
– Și cu ce vezi cerul, copacii?
– Cu ochii lui!
– Și cu ce simți zăpada, cum știi cît de proaspătă e și de rece?
– Cu mîna lui!
– Și cînd ți-e sete, ce faci?
– Îl sărut!
– Și cînd vrei să-ți înmoi buzele în apa limpede, bună?…
– Apa o simt pe buzele lui.
– Nu-ți place să pășești singură, să simți asfaltul elastic, viu, sub pașii tăi?
– Îi simt umărul alături și, lipită de el, mă simt legănată de arcurile pașilor lui.
– Dar oamenii de pe stradă?
– Cărăbușii aceia mari? Umbrele care trec pe lângă noi? El spune că vor să-mi facă rău, să mă feresc…
– Și tu ce crezi?
– Mie mi se pare că sunt un fel de năstrușnice, grotești, nefolositoare păpuși. Nu le pricep de fel rostul. El crede că-i văd, și mă ceartă. Se ostenește, vorbește, se înfurie sălbatic. E prost. Nu știe că-l văd numai și numai pe el.
– Dar bine, de ce?
– Fiindcă mi-e drag.
– De ce ți-e drag tocmai el?
– Așa s-a întâmplat. Într-o zi, nu știu cum, parcă s-a răspândit în ființa mea întreagă o mireasmă îmbătătoare și dulce. Un nume a început să mi se plimbe prin minte, prin suflet, pe buze. Un singur nume, al lui. Nu, nu știu ce s-a întâmplat. Poate că știe el. El ştie tot…
– Și tu ce știi?
– Îl iubesc.
– Și toată ziua ce faci?
– Îl aștept.
– Și cînd vine?
– Mă odihnesc în brațele lui.
– Ești atît de obosită?
– Da, e chinuitor, istovitor să aștepți!
– Atunci, ești nefericită.
– Nu! Fiindcă vine…

Cella Serghi

(n. 4 noiembrie – S.V. 22 octombrie 1907 -, Constanța, d. 19 septembrie 1992, București) a fost o scriitoare, publicistă și traducătoare română, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice.

Read Full Post »

– Fragmente –tr

Treizeci de ani! Iată, e inutil să fugi de singurul gând care te urmăreşte; e inutil să cauţi uitarea în mici jocuri imbecile. Până la urmă va trebui să-l priveşti în faţă, să-l accepţi: treizeci de ani. Se rezemă cu spatele de gard şi închise ochii. Ar fi vrut să poată rămâne aşa, fără gânduri, fără amintiri, în această simţire binefăcătoare. Se vedea ca şi cum s-ar fi privit de pe trotuarul celălalt, singur pe strada pustie, rezemat de o poartă străină în această noapte în care împlinea treizeci de ani, treizeci de ani cu care nu ştia ce să facă.”

 *   *   *

Mi-e greu să cred că eşti aici. M-am gândit de atâtea ori că ai putea să vii, dar niciodată nu am îndrăznit să sper. Ştiu atâtea lucruri despre dumneata. Ştiu cărţile pe care le citeşti. Ştiu cu cine ai fost vara trecută la Balcic. Ştiu că joi seară ai fost la Filarmonică şi ai plecat în pauză. Nu vrei să fim prieteni? Nu vrei să încercăm? De câte ori pictez ceva, mă întreb: lui i-ar plăcea? De câte ori citesc o cate, mă întreb: el ce ar crede? Aş vrea să te văd mai des. Mi-e necaz pe gesturile mele prea vii, pe felul meu de vorbă, aşa de neserios. Aş vrea să crezi că sunt mai puţin zăpăcită decât par, mai puţin superficială… Îţi promit că voi fi o prietenă cuminte, care nu întreabă, care nu cicăleşte. Vino când vrei. Sau mai bine, pentru început, hai să fixăm o zi pe săptămână în care să vii totdeauna. O să încercăm ceva câtăva vreme. Dacă va merge, bine: dacă nu, renunţăm.”

  *   *   *

Totuşi, i se întâmpla să se trezească noaptea din somn cu numele ei pe buze – şi simţea atunci, ca o durere ascuţită, nevoia să o vadă nu pentru a-i vorbi, căci nu mai avea nimic să-i spună şi simţea că orice reîntoarcere în trecut e imposibilă, dar pentru a o privi, fie chiar fără ştirea ei, ca de la o fereastră, ca pe o trecătoare.”

Mihail Sebastian

(la naștere Iosif Hechter, alt pseudonim Victor Mincu; n. 18 octombrie 1907, Brăila, d. 29 mai 1945, București) a fost un romancier și dramaturg român.

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: