Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘chip’

Cu mîna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
zvelţi vînători, în arcuiţii lei
din goana calului, cum îşi subţie arcul.
0, tinde-ţi mîna stângă către ei

https://i2.wp.com/farm3.static.flickr.com/2094/2211417905_3a6203d84b.jpg

şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
pe care ramurile I-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi şi-n jur să şterg copacii
În ochii tăi cu luna mă răsfrîng
… şi ai putea, uitînd, să ne striveşti în gene
dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stîng.

Nichita Stănescu

(1933 – 1983)

Pe numele său Nichita Hristea Stănescu, (n. 31 martie 1933, Ploieşti, judeţul Prahova — d. 13 decembrie, Bucureşti, 1983) a fost un poet, scriitor şi eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.

Read Full Post »

Asculta-ma cum ascultam ploaia,
nici prea atenta, nici distrata, https://i2.wp.com/www.intelepciune.ro/pozetexte/1003.jpg
pasii usori, picurati,
apa care este aer, aer care este timp,
ziua ezita sa plece,
noaptea nu a venit inca,
chipuri ale cetii
la coltul strazii,
chipuri ale timpului
la coltul aceste fraze,
asculta-ma cum ascultam ploaia,
fara sa ma asculti, asculta-ma vorbind
cu ochii deschisi spre inauntru,
adormita, cu toate simturile treze,
ploaie, pasii usori, rumoare de silabe,
apa si aer, cuvinte fara greutate:
ceea ce am fost, ceea ce sunt,
zilele si anii, aceasta clipa,

timp fara greutate, apasare enorma,
asculta-ma cum ascultam ploaia,
asfaltul umed luceste,
ceata se ridica si merge,
noaptea se deschide si ma priveste:
esti tu si silueta ta de vint,
tu si chipul tau de noapte,
https://i1.wp.com/www.tazman.ro/wp-content/uploads/2009/05/359785850_abb991fdb6.jpgtu si parul tau, fulger lent,
traversezi strada si-mi intri sub frunte,
pasii de apa pe pleoapele mele,
asculta-ma cum ascultam ploaia,
asfaltul luceste, traversezi strada,
este ceata hoinarind prin noapte,
este noaptea dormind in patul tau,
este hula respiratiei tale,
degetele tale de apa imi umezesc fruntea,
degetele tale de foc imi ard ochii,
degetele tale de aer deschid pleoapele timpului,
naluca de aparitii si invieri,
asculta-ma cum ascultam ploaia,
anii trec, clipele revin,
auzi pasii din camera vecina?
Nici aici, nici acolo: asculta-i
intr-un alt timp care este clipa asta,
asculta pasii timpului
inventator de locuri fara greutate sau spatiu,
asculta ploaia fugind pe terasa,
noaptea crescind sub arbori,
un fulger si-a facut cuibul intre foi.

Incerta gradina in deriva

intra, umbra ta imi acopera pagina.

Octavio Paz (31 martie 1914 – 19 aprilie 1998) a fost un poet, eseist şi diplomat mexican, una din figurile literare de prima mărime ale Americii Latine. În 1990 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură. Motivatia juriului care i-a acordat premiul:

„Pentru a onora scrierile pasionate de orizonturi largi, caracterizate de inteligenţă senzuală şi integritate umanistă.”

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: