Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘decalog’

Modul în care un om îşi acceptă
destinul este mai important decît
însuşi destinul său.
(Wilhelm von Humboldt)
fragment – https://draculagirl.files.wordpress.com/2011/02/geoff-barrenger-sexy-woman-beauty-old-train-station-geoff-barrenger-photo_large.jpg?w=300

„Am şi un decalog aici. Eu l-am scris şi tot eu l-am atîrnat pe peretele sălii de aşteptare. Cum ridic ochii, îl văd. Şi de fiecare dată citesc una din cele zece porunci. De fiecare dată una singură, ca să mă conving s-o urmez.

Iată-le cum sună:

Prima poruncă: Să aştepţi oricît.

A doua poruncă: Să aştepţi orice.

A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.

A opta poruncă: Dacă gîndul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavînd altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvîntează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.

A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

Ce bună idee am avut cu decalogul ăsta. De cîte ori sînt în dificultate, apelez la el. Mă uit şi caut porunca de care am nevoie în clipa respectivă. Şi imediat îmi revin. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără asta. Poate că omul s-a obişnuit să i se poruncească. El îşi permite să fie surd la rugăminţi, dar devine atent cînd i se porunceşte. N-aţi văzut că şi Dumnezeu a folosit aceeaşi metodă? În loc să ne ilumineze, a descoperit că e mult mai comod să ne poruncească. În zece porunci a rezolvat totul. După aceea s-a putut retrage liniştit. Poruncile aveau să îmbrîncească pe cel ce trebuia îmbrîncit, să ucidă pe cel ce trebuia ucis, pentru ca lumea să vadă că nu e de glumit cu împărăţia cerurilor şi că, la nevoie, păcătoşii vor fi minaţi cu biciul spre mîntuire.

Dar să las în grija altora împărăţia cerurilor şi să mă ocup de pustiul meu. Mai ales că, sincer vorbind, eu mă număr printre cei care, oricît i-ar lovi cineva peste degete, nu pot spune „sînt fericit”, ci „mă doare”. Hotărît lucru, n-am nici jumătate de sfînt în mine.

https://i2.wp.com/img3.visualizeus.com/thumbs/09/01/01/female,girl,photo,photography,portrait,speed,train,train,station,woman-c0b067072af179dd88c57d7d73406b05_m.jpgCea mai greu de urmat e porunca a treia. Chiar imposibil. Cum să evit amintirile care nu mă ajută să trăiesc în prezent? Cu ce rămîn dacă alung amintirile? Nu rămîn cu nimic. Rămîn cu pereţii scorojiţi ai gării, cu ciorile, cu tufele de oţetari care cresc lîngă peron. Nu, domnilor, nu pot să urmez această poruncă. În zadar mi-am dat-o. Trebuie să-mi amintesc.

Doamne, apără-mă de mine însumi.”

de Octavian Paler

(1981)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: