Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘eseist’

10_06Îmi trebuie o nouă suferinţă
Ca să mă pot deprinde cu uitarea,
Căci în furtună numai o furtună
Astîmpără, pe stînci, descătuşarea.

Îmi trebuie-o durere fără seamăn,
Durerea veche să mi-o pot înfrînge,
Căci numai cînd voi plînge în tacere
Pentru tăcerea ta nu voi mai plînge.

De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-aşteaptă să erupă,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupă-n cupă.

Sînt mai încăpător decît o rană,
Mai vast decît o peşteră din ere
Şi poate că e loc destul în mine
Şi pentru tine şi pentru tăcere.

Doar pentru mine nu e loc în mine,
Eu singur nu-mi găsesc în mine locul,
De-aceea vreau o nouă suferinţă
Din care focul meu să-şi soarbă focul,

De-aceea vreau o nouă încleştare
Pe care harfa mea s-o strîngă-n coarde.
Căci numai cînd voi arde-n mii de ruguri,
Pe rugul meu aprins nu voi mai arde.

Radu Stanca

(n. 5 martie 1920, Sebeș — d. 26 decembrie 1962, Cluj) a fost un dramaturg, poet, eseist și regizor de teatru român.

Foto: colecţia Extra Moenia, La Promessa – sculptură de Matteo Pugliese.

Anunțuri

Read Full Post »

„Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi.
E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea aşeza acolo din când în când.
Şi să zică aşa, gândindu-se la mine:
“N-a făcut nimic bun în viaţa lui, decât această bancă de lemn, punându-i de jur-împrejur marea.”
M-am gândit bine, lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă.
Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.”

Iona ( „tragedie în patru tablouri”)

Actorii

Cei mai dezinvolţi – actorii!
Cu mînecile suflecate
Cum ştiu ei să ne traiască!
N-am văzut niciodată un sărut mai perfect
Ca al actorilor în actul trei,
Cînd încep sentimentele să se clarifice

Moartea lor pe scenă e atît de naturală,
Încît, pe lîngă perfecţiunea ei,

Cei de prin cimitire,
Morţii adevăraţi,
Morţi tragic, odată pentru totdeauna,
Parcă mişcă!

Iar noi, cei ţepeni într-o singură viaţă!

Nici măcar pe-asta n-o ştim trăi.
Vorbim anapoda sau tăcem ani în şir,
Penibil şi inestetic
Şi nu ştim unde dracu să ne ţinem mîinile.

MARIN SORESCU

(n. 29 februarie 1936, Bulzești, județul Dolj – d. 8 decembrie 1996, București) a fost poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid politic după Revoluția română din 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 – 5 mai 1995).

Read Full Post »

Murmurul apei tot mai

Moale s-a stins împrejur.

Seara şi-a tras aur pur

Sub bărci de pescar.

Păsări se duc în lumină.

Turma de fluier legată

Leneş cu-amurg se adapă.

Insula, pace deplină.

Cîntecul suie stingher

Pe braţe fluide la cer.

Linia ţărmului ca un tăiş:

Sus, ostrov de humă,

Jos, ostrov de vis.

Între mine şi sufletul meu

Cumpăna stelei pe ape mereu.

M-aplec pe oglinda fără hotar,

Cu paşii luminii m-afund şi dispar.

Ion Pillat

(n. 31 martie 1891, București – d. 17 aprilie 1945), a fost un academician, antologator, editor, eseist, poet tradiționalist și publicist român.

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: