Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘fulger’

Gînd 1: Părerea mea este că poetul nu are o epocă a lui; epoca îşi are poeţii ei şi, în genere, epoca îşi vede singură poeţii.Gînd 2: Vreau să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta: eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie.

Gînd 3: Dacă n-aş crede în mesajul meu literar, nu aş scrie. Pur şi simplu, n-aş crede şi… e o falsă modestie să spui „domnule, eu scriu pentru că iubesc poezia… da’ nu prea cred dacă am talent, dacă n-am talent”. Eu cred foarte mult în talentul şi în vocaţia mea, pentru asta mi-am jertfit întreaga mea existenţă, ca să adaug, cu o picătură în plus, sensibilităţii contemporane o formulare mai nouă, mai adecvată etcaetera.

Gînd 4: Atunci va fi o poveste scurtă, o confesiune scurtă. Acum doua-trei după-amieze, primesc un telefon de la un necunoscut, care era îngrijorat că aş fi bolnav, care era fericit că m-aş fi însănătoşit, mă rog… Şi-mi spune un lucru care m-a lăsat aşa… nemaipomenit de bucuros. Mi-a spus, zice: bă, poete, zice, nu mor caii când vor câinii. Şi-mi spun mie: ştii că are dreptate, am spus eu, să ştii că omul ăsta are dreptate. Păi nu mor caii când vor câinii! Şi, de altfel…

Gînd 5: De aceea, pentru mine muntele – munte se zice.
De aceea, pentru mine iarba – iarbă se spune
De aceea, pentru mine izvorul izvorăşte
De aceea, pentru mine viaţa se trăieşte.

Gînd 6: Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi dar… de dragoste mai ales.

Gînd 7: Dac-ar fi să scriu un catren – catren însemnând o
poezie de numai patru versuri – în ce sens de numai patru versuri, diferite popoare au poezii scurte, noi… cea mai scurtă poezie a românilor este ţîpuritura din Maramureş, care se începe cu un chiot şi se sfârşeşte cu o besteleală, dar e foarte frumos că e aşa.

Gînd 8: Poeziile foarte bune care sunt compuse pe o linie melodică proastă se uită iute dată cu linia melodică. Pe când o poezie proastă pe o linie melodică bună rămâne în memorie.

Gînd 9: Să smulgem fildeşii din Alifantis
Şi din Mediterană tot ce a fost Atlantis
Să-l auzim cum cade cum şoimul cel vânat
Leneş şi în cascade, într-un alt fel păcat
Când cântă parcă moare o taină dintr- un grec
Şi tot ce e în mine zare arată a înec
Dar nu-n sărata mare ci în ceva cu mult mai mare.

Gînd 10: Inspiraţia este fundamentul artelor în genere, ea este exact ca impulsul electric care stârneşte fulgerul între doi poli. În momentul în care tensiunea între doi poli se creează, fulgerul apare. Fără fulger nu poate să existe fulger.

Gînd 11: Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta uneori oamenii sunt în aparenţă schimbători sau au umori diferite. De fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi.

Gînd 12: Un poet nu poate fi mai bun decât alt poet. Un poet poate fi mai bun decât sine însuşi sau mai slab decât sine însuşi.

Gînd 13: De poeţi numai de bine, ca să zicem aşa.

de Nichita Stănescu

Read Full Post »

Asculta-ma cum ascultam ploaia,
nici prea atenta, nici distrata, https://i0.wp.com/www.intelepciune.ro/pozetexte/1003.jpg
pasii usori, picurati,
apa care este aer, aer care este timp,
ziua ezita sa plece,
noaptea nu a venit inca,
chipuri ale cetii
la coltul strazii,
chipuri ale timpului
la coltul aceste fraze,
asculta-ma cum ascultam ploaia,
fara sa ma asculti, asculta-ma vorbind
cu ochii deschisi spre inauntru,
adormita, cu toate simturile treze,
ploaie, pasii usori, rumoare de silabe,
apa si aer, cuvinte fara greutate:
ceea ce am fost, ceea ce sunt,
zilele si anii, aceasta clipa,

timp fara greutate, apasare enorma,
asculta-ma cum ascultam ploaia,
asfaltul umed luceste,
ceata se ridica si merge,
noaptea se deschide si ma priveste:
esti tu si silueta ta de vint,
tu si chipul tau de noapte,
https://i1.wp.com/www.tazman.ro/wp-content/uploads/2009/05/359785850_abb991fdb6.jpgtu si parul tau, fulger lent,
traversezi strada si-mi intri sub frunte,
pasii de apa pe pleoapele mele,
asculta-ma cum ascultam ploaia,
asfaltul luceste, traversezi strada,
este ceata hoinarind prin noapte,
este noaptea dormind in patul tau,
este hula respiratiei tale,
degetele tale de apa imi umezesc fruntea,
degetele tale de foc imi ard ochii,
degetele tale de aer deschid pleoapele timpului,
naluca de aparitii si invieri,
asculta-ma cum ascultam ploaia,
anii trec, clipele revin,
auzi pasii din camera vecina?
Nici aici, nici acolo: asculta-i
intr-un alt timp care este clipa asta,
asculta pasii timpului
inventator de locuri fara greutate sau spatiu,
asculta ploaia fugind pe terasa,
noaptea crescind sub arbori,
un fulger si-a facut cuibul intre foi.

Incerta gradina in deriva

intra, umbra ta imi acopera pagina.

Octavio Paz (31 martie 1914 – 19 aprilie 1998) a fost un poet, eseist şi diplomat mexican, una din figurile literare de prima mărime ale Americii Latine. În 1990 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură. Motivatia juriului care i-a acordat premiul:

„Pentru a onora scrierile pasionate de orizonturi largi, caracterizate de inteligenţă senzuală şi integritate umanistă.”

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: