Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘iubito’

Thoma_Loneliness

Tot mai tăcut si singur
În lumea mea pustie –
Si tot mai mult m-apasă
O grea mizantropie.

Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atît de bine –
Aceeaşi nepăsare
De oameni, şi de tine.

George Bacovia

(n. 17 septembrie 1881 (S.V. 4 septembrie), Bacău – d. 22 mai 1957, București) a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez.

Foto: Loneliness – Hans Thoma (Muzeul Naţional din Varşovia)

Read Full Post »

Te uită cum ninge decembre…
Spre geamuri, iubito, priveşte –
blonde-fashion-model-photography-snow-Favim.com-96337Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mînă fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele – totuna –
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, –
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă… zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, –
Te uită cum ninge decembre…
Nu rîde… citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric…
Mai spune s-aducă şi lampa –
Te uită, zăpada-i cît gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă…
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge …
Nu rîde… citeşte nainte.

George Bacovia

Read Full Post »

Mi s-a spus c-ai murit, iubito, mi s-a şoptit.
Nu ştiu, poate un prieten, ori poate-un străin care privea la jocul nostru alaltăseară.
Mi-a şoptit aceste cuvinte privindu-mă-n ochi.
Era un timp când ne-ntîlneam în fiecare seară,
ploaia de pe pălărie picura pe umărul tău,
iar dimineaţa, umbra inimii tale cădea asupră-mi ca o frunză de aur pe spatele lui Siegfried.
Era un timp cînd tu erai singura mea rană.
De-atunci am purtat multe lupte, m-am vindecat,
iar astăzi nu mai păstrez decît cicatricele zvîntate din care sîngele nu mai musteşte.

Mi s-a spus c-ai murit, iubito, mi s-a şoptit grav.
Poate oamenii s-au mirat foarte cînd am răspuns: – Atît de curînd?…
Şi-am continuat să fumez deasupra unei partide pierdute de şah.
Dacă stau să mă gîndesc, toate mi se par la fel de misterioase, la fel de fatale,
totul e numai o trecere de pe alb pe negru, cu regina sau cu nebunii de abanos.
Mai demult aveam idei bizare despre moarte şi de cîte ori trecea un mort, mă descopeream.
Astăzi nu, astăzi nu ma mai pot gîndi decît la slăbiciunile mele zilnice.
Şi totuşi tu erai regina, tu stăpîneai.
Acuma, de cîte ori mut o figură, mă uit să văd dacă urma ei a rămas întipărită aievea,
sau dacă din toate nu rămîne decât jocul.

Nu te supăra, iubito, pentru că am să-ţi vorbesc aşa cum obişnuiam mai demult, la ureche.
Ştii, oricît mi-ar veni de greu, e aşa: sînt îndrăgostit de-o fată care-ţi seamănă.
Nu te supăra, e adevărat că sînt cam bătrîn, e adevărat că e un păcat,
dar tu ştii că dacă aşezi lucrurile din nou jocul al doilea îţi este poate mai preţios decît primul.
Da, mi s-a spus c-ai murit, mi s-a şoptit grav.
Poate oamenii s-au mirat că n-am plîns.
Astăzi însă, nu mai sînt ca Siegfried,
astăzi nu mai cred în poveştile de altă dată.
Cu toate astea, dacă n-ar fi fumul de aici, poate nu li s-ar părea că visez,
poate atunci ar vedea că ochii mei stăruie cu tristeţe asupra reginei pe care am pierdut-o.
Oamenii însă nu văd prin fum.
Numai tu, de acolo de unde eşti, împrăştie-l cu mîna, seara,
cînd mă plimb cu fetiţa aceea…
care seamănă cu tine,
care nu ştie nimic…

Ştefan Augustin Doinaş

(n. Ștefan Popa, 26 aprilie 1922, Cherechiu, județul Arad – d. 25 mai 2002) a fost un poet, eseist, traducător, deținut politic, academician și politician român, senator în legislatura 1992-1996, ales în municipiul București pe listele partidului Partidului Alianța Civică.

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: