Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘ochii tăi’

reflection_____animated___by_hetorakelt-d46hiyb4Reflex 76

Purtăm în noi destule amintiri
Din caruselul fostelor iubiri,
Să nu ne fie dureros de rău
În viața mea, cu adevărul tău,
În carnea ta, cu gărgăunii mei –
Și, iată-ne căzuți, ca niște zei,
Din cerul poeziei pe pământ,
Să ne schimbăm cuvântul după vânt,
Să ne purtăm iubirea după căi

Care, oricum, nu-ncap în ochii tăi,

Care, oricum, nu trec prin gândul meu,
Dar… se întorc la cineva mereu.

Reflex 89

Pe toţi la fel, nu poţi să-i mulţumeşti,
Rămâne doar să rabzi şi să-l iubeşti
Numai pe unul singur întru toţi,
Aşa cum încă nici nu şti că poţi,
Aşa cum încă nici nu poţi să şti,
Împodobindu-ţi nopţile pustii
Cu numai dorul tău de carnea sa,
Fără prea mult, pe-atunci, a-ţi mai păsa
Dacă de-atâtea gânduri, pâna-n zori,
Se va-ntâmpla, iubindu-l, să şi mori.

Reflex 108

Prea repede uităm ce-aveam în gând,
Sub apăsarea vorbelor de rând!
Nici nu mă strigi de tot, nici nu mă laşi…
E-atâta ezitare între paşi.
Prea repede uităm ce-aveam de spus –
Un zbor în minus, o cădere în plus…
La tine-i vară şi la mine-i frig,
Nici nu te las de tot, nici nu te strig.

Reflex 109

Mai pune-o vorbă bună, dacă vrei,
Pentru această vară, pe la zei,
Să nu ne-o ia de tot sau prea curând!
Şi, dacă ne iubim de-o vreme-n gând,
Mult mai solar, mai tandru, mai frumos
Decât am face-o, tăvăliţi pe jos,
Prin iarba obsesivei despuieri;
Învaţă să spui mâine în loc de ieri,
Acoperindu-ţi braţele cu flori
Şi, mai ales, să nu-ndrăzneşti să mori!

Reflex 110

E prea puţin ce pot mărturisi,
Dacă-ai fugi şi nu te-aş mai găsi,
Dar, ca să afli totul, nu e greu;
Ascultă-mă cu sufletul, mereu,
Lăsându-mă să cred că nu mai vrei
Să te desprinzi cumva din ochii mei
Şi-ai să înţelegi cât frig s-ar întâmpla
Dac-ai fugi şi nu te-aş mai afla…

din vol. Cartea Claudiană – Din pricina ta

George Țărnea

(n. 10 noiembrie 1945, Șirineasa, județul Vâlcea; d. 2 mai 2003, București), poet român, supranumit Poetul iubirii.

Reclame

Read Full Post »

Cu mîna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
zvelţi vînători, în arcuiţii lei
din goana calului, cum îşi subţie arcul.
0, tinde-ţi mîna stângă către ei

https://i2.wp.com/farm3.static.flickr.com/2094/2211417905_3a6203d84b.jpg

şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
pe care ramurile I-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi şi-n jur să şterg copacii
În ochii tăi cu luna mă răsfrîng
… şi ai putea, uitînd, să ne striveşti în gene
dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stîng.

Nichita Stănescu

(1933 – 1983)

Pe numele său Nichita Hristea Stănescu, (n. 31 martie 1933, Ploieşti, judeţul Prahova — d. 13 decembrie, Bucureşti, 1983) a fost un poet, scriitor şi eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: