Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘ploaia’

Mi s-a spus c-ai murit, iubito, mi s-a şoptit.
Nu ştiu, poate un prieten, ori poate-un străin care privea la jocul nostru alaltăseară.
Mi-a şoptit aceste cuvinte privindu-mă-n ochi.
Era un timp când ne-ntîlneam în fiecare seară,
ploaia de pe pălărie picura pe umărul tău,
iar dimineaţa, umbra inimii tale cădea asupră-mi ca o frunză de aur pe spatele lui Siegfried.
Era un timp cînd tu erai singura mea rană.
De-atunci am purtat multe lupte, m-am vindecat,
iar astăzi nu mai păstrez decît cicatricele zvîntate din care sîngele nu mai musteşte.

Mi s-a spus c-ai murit, iubito, mi s-a şoptit grav.
Poate oamenii s-au mirat foarte cînd am răspuns: – Atît de curînd?…
Şi-am continuat să fumez deasupra unei partide pierdute de şah.
Dacă stau să mă gîndesc, toate mi se par la fel de misterioase, la fel de fatale,
totul e numai o trecere de pe alb pe negru, cu regina sau cu nebunii de abanos.
Mai demult aveam idei bizare despre moarte şi de cîte ori trecea un mort, mă descopeream.
Astăzi nu, astăzi nu ma mai pot gîndi decît la slăbiciunile mele zilnice.
Şi totuşi tu erai regina, tu stăpîneai.
Acuma, de cîte ori mut o figură, mă uit să văd dacă urma ei a rămas întipărită aievea,
sau dacă din toate nu rămîne decât jocul.

Nu te supăra, iubito, pentru că am să-ţi vorbesc aşa cum obişnuiam mai demult, la ureche.
Ştii, oricît mi-ar veni de greu, e aşa: sînt îndrăgostit de-o fată care-ţi seamănă.
Nu te supăra, e adevărat că sînt cam bătrîn, e adevărat că e un păcat,
dar tu ştii că dacă aşezi lucrurile din nou jocul al doilea îţi este poate mai preţios decît primul.
Da, mi s-a spus c-ai murit, mi s-a şoptit grav.
Poate oamenii s-au mirat că n-am plîns.
Astăzi însă, nu mai sînt ca Siegfried,
astăzi nu mai cred în poveştile de altă dată.
Cu toate astea, dacă n-ar fi fumul de aici, poate nu li s-ar părea că visez,
poate atunci ar vedea că ochii mei stăruie cu tristeţe asupra reginei pe care am pierdut-o.
Oamenii însă nu văd prin fum.
Numai tu, de acolo de unde eşti, împrăştie-l cu mîna, seara,
cînd mă plimb cu fetiţa aceea…
care seamănă cu tine,
care nu ştie nimic…

Ştefan Augustin Doinaş

(n. Ștefan Popa, 26 aprilie 1922, Cherechiu, județul Arad – d. 25 mai 2002) a fost un poet, eseist, traducător, deținut politic, academician și politician român, senator în legislatura 1992-1996, ales în municipiul București pe listele partidului Partidului Alianța Civică.

Anunțuri

Read Full Post »

Asculta-ma cum ascultam ploaia,
nici prea atenta, nici distrata, https://i0.wp.com/www.intelepciune.ro/pozetexte/1003.jpg
pasii usori, picurati,
apa care este aer, aer care este timp,
ziua ezita sa plece,
noaptea nu a venit inca,
chipuri ale cetii
la coltul strazii,
chipuri ale timpului
la coltul aceste fraze,
asculta-ma cum ascultam ploaia,
fara sa ma asculti, asculta-ma vorbind
cu ochii deschisi spre inauntru,
adormita, cu toate simturile treze,
ploaie, pasii usori, rumoare de silabe,
apa si aer, cuvinte fara greutate:
ceea ce am fost, ceea ce sunt,
zilele si anii, aceasta clipa,

timp fara greutate, apasare enorma,
asculta-ma cum ascultam ploaia,
asfaltul umed luceste,
ceata se ridica si merge,
noaptea se deschide si ma priveste:
esti tu si silueta ta de vint,
tu si chipul tau de noapte,
https://i1.wp.com/www.tazman.ro/wp-content/uploads/2009/05/359785850_abb991fdb6.jpgtu si parul tau, fulger lent,
traversezi strada si-mi intri sub frunte,
pasii de apa pe pleoapele mele,
asculta-ma cum ascultam ploaia,
asfaltul luceste, traversezi strada,
este ceata hoinarind prin noapte,
este noaptea dormind in patul tau,
este hula respiratiei tale,
degetele tale de apa imi umezesc fruntea,
degetele tale de foc imi ard ochii,
degetele tale de aer deschid pleoapele timpului,
naluca de aparitii si invieri,
asculta-ma cum ascultam ploaia,
anii trec, clipele revin,
auzi pasii din camera vecina?
Nici aici, nici acolo: asculta-i
intr-un alt timp care este clipa asta,
asculta pasii timpului
inventator de locuri fara greutate sau spatiu,
asculta ploaia fugind pe terasa,
noaptea crescind sub arbori,
un fulger si-a facut cuibul intre foi.

Incerta gradina in deriva

intra, umbra ta imi acopera pagina.

Octavio Paz (31 martie 1914 – 19 aprilie 1998) a fost un poet, eseist şi diplomat mexican, una din figurile literare de prima mărime ale Americii Latine. În 1990 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură. Motivatia juriului care i-a acordat premiul:

„Pentru a onora scrierile pasionate de orizonturi largi, caracterizate de inteligenţă senzuală şi integritate umanistă.”

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: