Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘sărut’

„Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi.
E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea aşeza acolo din când în când.
Şi să zică aşa, gândindu-se la mine:
“N-a făcut nimic bun în viaţa lui, decât această bancă de lemn, punându-i de jur-împrejur marea.”
M-am gândit bine, lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă.
Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.”

Iona ( „tragedie în patru tablouri”)

Actorii

Cei mai dezinvolţi – actorii!
Cu mînecile suflecate
Cum ştiu ei să ne traiască!
N-am văzut niciodată un sărut mai perfect
Ca al actorilor în actul trei,
Cînd încep sentimentele să se clarifice

Moartea lor pe scenă e atît de naturală,
Încît, pe lîngă perfecţiunea ei,

Cei de prin cimitire,
Morţii adevăraţi,
Morţi tragic, odată pentru totdeauna,
Parcă mişcă!

Iar noi, cei ţepeni într-o singură viaţă!

Nici măcar pe-asta n-o ştim trăi.
Vorbim anapoda sau tăcem ani în şir,
Penibil şi inestetic
Şi nu ştim unde dracu să ne ţinem mîinile.

MARIN SORESCU

(n. 29 februarie 1936, Bulzești, județul Dolj – d. 8 decembrie 1996, București) a fost poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid politic după Revoluția română din 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 – 5 mai 1995).

Read Full Post »

https://i1.wp.com/images2.layoutsparks.com/1/47710/lovely-marilyn-monroe-sexy.jpg
Opreşte-mă!…
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
În clipa-n care îţi sărută gura
Îţi soarbe lacomă şi respirarea
Cu care-ţi prelungeşti caricatura
Pe care bunul Dumnezeu
Ţi-a creionat-o după chipul său –
Aşa cum i-a dictat-o inspirarea!…

Opreşte-mă!…
Nu mă lăsa
Se te sărut,
Căci gura mea
E gura care nu sărută
Decât cu sărutarea mută
A celor ce,-mpăcaţi cu cele sfinte,
Pornesc cu tălpile-nainte
Şi-n gură cu câte o floare,
Culeasă-anume pentru cine moare!…

Opreşte-mă!…
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
Sărută fără… „va urma”.

Iar mâine-n zori când voi pleca,
În gura mea
Cu respirarea ta,
Nu-ţi voi lăsa – drept amintire –
Decât portretul meu pe poartă,
O zi de doliu-n calendar,
Nota de plată la dricar
Şi… „Veşnica ta pomenire”
Pe fundul celor opt pahare
De ţuică fiartă,
Golite după-nmormântare
De cei opt ciocli ce-ţi purtară
Coşciugul în spinare.

Opreşte-mă!…
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
N-a sărutat decât aşa
Cum a vrut Ea…

Şi tot aşa va săruta mereu,
Fiindcă – fatal – nu sărut Eu,
Sărută numai Gura mea…

Ion Minulescu – Nu sunt ce par a fi (1936)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: