Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘scriitor’

Leonid_Pasternak_-_The_Passion_of_creation

Throes of Creation, pictură de Leonid Pasternak (n. 4 aprilie 1862, Odesa, Ucraina – d. 31 mai 1945, Oxford, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord)

Dintre toate felurile de oameni, artistul este singurul care-şi permite să spună despre sine că “nu poate” să lucreze. Dar este foarte adevărat: chiar sînt momente în care nu poţi lucra şi pace. Şi tot despre bani e vorba, numai despre bani! Lipsa banilor înseamnă să fii neliniştit, înseamnă să-ţi faci griji penibile, înseamnă să ţi se termine tutunul, înseamnă să ai fără încetare conştiinţa eşecului şi, mai presus de toate, înseamnă să fii singur. Cum ai putea fi altfel decît singur cu două lire pe săptămînă?! Iar în singurătate nu s-a scris niciodată vreo carte cît de cît acceptabilă. (…)

Şi totuşi, chiar şi aşa, ba chiar cu atît mai mult, cu cît este mai conştient de acest lucru, îi dă înainte cu poemul său. Este pentru el ceva de care să se agaţe. Este pentru el o modalitate de-a se răzvrăti împotriva propriei sărăcii şi singurătăţi. (…)

Cu fumul şerpuindu-i prin plămîni, reuşeşte să facă abstracţie de lumea concretă şi ticăloasă. Mintea îl poartă în abisul unde scrie poezia. Arzătorul de gaz parcă-i cîntă alinător deasupra capului. Cuvintele devin tot atîtea obiecte impunătoare şi pline de viaţă. (…)

Scormoneşte iarăşi printre colile de hîrtie, pînă dă peste una care n-are nimic scris pe spate, o întoarce şi scrie din nou cupletul, îl scrie în zece versiuni şi pe fiecare şi-o repetă o dată, şi-ncă o dată, şi-ncă o dată în gînd. În cele din urmă, nici una dintre ele nu-l mulţumeşte. La cupletul ăsta va trebui să renunţe. Este ceva ieftin şi vulgar. Apoi găseşte foaia de hîrtie pe care a scris varianta originală şi şterge cupletul de pe ea cu linii groase. Chiar în timp ce trage liniile acestea, are sentimentul realizării, al timpului neirosit, de parcă distrugerea unei porţiuni din propria-i muncă ar constitui în sine un act de creaţie.

George Orwell

(pseudonimul literar şi jurnalistic al lui Eric Arthur Blair) (n. 25 iunie 1903, Motihari, statul Bihar, India — d. 21 ianuarie 1950, Londra) a fost un scriitor englez, comentator al radio BBC, editorialist şi reporter.

Read Full Post »

3Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad înainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.

Nichita Stănescu

(n. Nichita Hristea Stănescu, 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.

Foto: http://art-by-doc.deviantart.com/

Read Full Post »

Antonio-Mora-Collage-Photography-2Sonetul 1

Frumoaselor făpturi le vrem vlăstare
iar frumuseţii-un spor de dăinuire
şi-n acest chip, plăpînd urmaş transpare
purtîndu-i umbra florii-n veştejire.
Dar tu ce-n ochii tăi îţi afli rug
hrănindu-l cu-a ta flacără, din greu,
duci foame unde-a fost cîndva belşug,
însuţi vrăjmaş al dulcelui tău eu.
Tu, care eşti podoaba blîndă-a firii
şi-al primăverii crainic de nădejde
ţi-ngropi în muguri florile iubirii
şi eşti calicul care risipeşte.
Ai milă: ce-i al lumii nu prăda
cu gura gropii şi cu gura ta…

Sonetul 10

De dragoste ruşine-i să n-asculţi
o, tu ce-i eşti nesăbuinţei fiu,
ştiu, dacă vreai, poţi fi iubit de mulţi
dar şi că nimeni nu ţi-e drag, mai ştiu.
Muncit de ură inima-ţi încarci
cu patima-potrivă-ţi şi ai vrea
al casei bun acoperiş să-l spargi
în loc să-ţi zidăreşti conac în ea.
Gîndul ţi-l schimbă ca şi eu să-l schimb,
urii preferă-i al iubirii har,
fii precum eşti, iluminat de nimb,
baremi de tine-ndură-te măcar…
Alt eu să-ţi faci, iubindu-mă pe mine
şi frumuseţi te-or locui, depline.

Antonio-Mora-Collage-Photography-5

Sonetul 103

Vai ce sărac e tot ce-mi naşte muza
cînd, dacă te-ar răsfrînge-ar străluci
dar totu-i gol, în van îşi mişcă buza
doar cînd o laud, strunele-i sînt vii.
Să nu mă mustri dacă nu pot scrie,
priveşte chipul ce-n oglindă-l ai
el născocirile-mi întrece mie,
prostindu-mi vers, pricepere şi grai.
N-ar fi păcat atunci să-i dreg vopseaua
icoanei tale fără de cusur?
Ce şi-ar dori decît să-ţi cînte steaua,
truditul vers, ce altceva să-i fur?
Decît această scrisă suferindă
te-arăţi mai bine-n propria-ţi oglindă…

Sonetul 115

Mint rimele mai înainte scrise
rostind că n-am să te-ndrăgesc mai mult,
nu-ntrezăream, se pare, nici în vise
necheltuitul dragostei tumult,
nici timpul cîntărindu-l, cel ce calcă
edicte şi făgăduieli de regi,
cel ce destramă frumuseţea sacră
în blînde minţi sădind fărădelegi?
M-a-mpiedicat a timpului surpare
să-ţi spun: „Mi-eşti drag cum nimeni n-a iubit!”
pe cînd eram stăpîn al clipei rare
şi-i-ncoronam ferindu-o, smerit.
Iubirea-i prunc. Întreaga lui lumină
cît creşte încă, totuşi nu-i deplină…

Antonio-Mora-Collage-Photography-6

William Shakespeare

(n. 23 aprilie 1564 – d. 23 aprilie 1616) a fost un dramaturg și poet englez, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. El este adesea numit poet național al Angliei și “Poet din Avon” (“Bard of Avon”) sau „Lebăda de pe Avon” („The Swan of Avon”). Lucrările sale au supraviețuit, incluzând și unele realizate în colaborare, opera sa fiind alcătuită din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte multe poezii. Piesele lui de teatru au fost traduse în aproape fiecare limbă vorbită și sunt jucate mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg.

Foto: Antonio Mora

Read Full Post »

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu bagăm de seamă că, în loc,
Ramîne un deşert de disperare.

Ne amăgeste lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.

Romulus Vulpescu

(n. 5 aprilie 1933, Oradea) este un poet, scriitor și traducător român, fost senator în legislatura 1990-1992.

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: