Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘stele’

IMG_82632

The Dreamer, sculptură de LeRoy Transfield (http://www.leroytransfield.com)

Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,
Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,
Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atîtea mari morminte,
Răspîndindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mîhnire,
Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;

Căci mă-ntreb, ce sînt aceste vaiete nemîngîiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniţi pe nemuncite,
Trişti poeţi ce plîng şi cîntă suferinţi închipuite,
Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
Şi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt braţele acestea slabe şi tremurătoare?
Ce-s aceşti copii de cear㠗 fructe istovite-n floare?…
Şi în bocetul atîtor suflete descurajate,
Cînd, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemînd deşertul lumii ş-al vieţii, în neştire,
Cînd îşi scaldă toţi în lăcrimi visul lor de nemurire,
Tu, artist, stăpînitorul unei limbi aşa divine,
Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine,
Orizonturi largi ş-atîtea frumuseţi necunoscute,
Te mai simţi atras s-aluneci pe aceleaşi căi bătute,
Să-ţi adormi şi tu talentul cu-al dezgustului narcotic,
Ca în propria ta ţară să te-arăţi străin, exotic?…
Cum, cînd eşti aşa de tînăr, e o glorie a spune
C-ai îmbătrînit şi sila de viaţă te răpune,
Că nimic pe lumea asta să te mişte nu mai poate,
Că te-ai zbuciumat zadarnic şi te-ai săturat de toate?

Ştii tu încă ce-i viaţa? Ai avut tu cînd pătrunde,
Nu problemele ei vaste, încîlcite şi profunde,
Dar un tremurat de suflet, licărirea ta de-o clipă,
Cînd atîtea-ţi schimbă vremea c-o bătaie de aripă,
În vertiginosul haos de privelişti, ce te-nşală,
Sub imensa şi eterna armonie generală?…

Eşti de-abia în pragul lumii. Îi-i aşa de sprinten gîndul.
Cîte n-ar şti el să prindă în viaţă aruncîndu-l!
Cîte frumuseţi ascunse vi s-arată numai vouă,
Fericiţi poeţi: natura, lumea pururea e nouă!
Pe sub ochii tăi tablouri lunecă strălucitoare,
Glasuri, şi colori, şi forme tu le laşi să se strecoare,
Legănînd a tale gînduri adormite, ca pe-o apă,
Cînd atîtea adevăruri nerostite încă-ţi scapă!
Ştiu. Am fost şi eu ca tine amăgit să cred că-n artă
Pot să trec la nemurire cu revolta mea deşartă;
Şi cu lacrimi stoarse-n sil㠗 nu mi-aş mai aduce-aminte —
Am bocit şi eu… nimicuri, ce-mi păreau pe-atuncea sfinte!…
Dar cînd m-am uitat în juru-mi ş-am văzut că e o boală,
Şi că toţi începătorii, de abia scăpaţi din şcoală,
Ofiliţi în floarea vîrstei de-un dezgust molipsitor,
Îşi zădărnicesc puterea, focul tinereţii lor,
Ca să legene-n silabe, pe tiparele găsite,
Desperări de porunceală şi dureri închipuite,
Cînd am înţeles c-aceasta e o modă care soarbe
Seva tinereţii noastre, am zis gîndurilor oarbe,
Ce-şi roteau peste morminte zborul lor de lilieci,
Să s-abată lăsînd morţii în odihna lor de veci,
Şi din florile vieţii să aleagă şi s-adune
În nepieritorul fagur adevăr şi-nţelepciune!
Cîte nu-s de scris pe lume! Cîte drame mişcătoare
Nu se pierd nepovestite, în năprasnica vîltoare
A torentelor vieţii! Cîţi eroi, lipsiţi de slavă,
Nu dispar în lupta asta nesfîrşită şi grozavă!
Şi, sub vijelia soartei, cîte inimi asuprite,
Cîţi martiri pe cari vremea şi uitarea îi înghite!

Şi cînd lumea asta toată e o veşnică mişcare,
Unde cea mai mică forţă împlineşte o chemare,
Şi cînd vezi pe-ai tăi cum sufăr, cum se zbuciumă şi luptă
În campania aceasta mare şi neîntreruptă,
Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor,
Să arunci celor ce-aşteaptă de la tine-un ajutor,
Jalea şi descurajarea cîntecului tău amar,
Şi să-ţi cheltuieşti puterea celui mai de seamă dar,
Ca să-i faci mai răi pe oameni, şi mai sceptici, şi mai trişti?
Asta vi-i chemarea sfîntă de profeţi şi de artişti?…
Unde ni-s entuziaştii, visătorii, trubadurii,
Să ne cînte rostul lumii şi splendorile naturii?
Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte,
Magii ocrotiţi de stele, mergătorii înainte,
Sub credinţele sfărîmate şi sub pravilele şterse
Îngropînd vechea durere, cu-al lor cîntec să reverse
Peste inimile noastre mîngîiere şi iubire,
Şi cuvîntul lor profetic, inspirata lor privire,
Valurile de-ntuneric despicîndu-le în două,
Splendidă-naintea noastră să ne-arate-o lume nouă!

Alexandru Vlahuţă

(n. 5 septembrie 1858, Pleşeşti (azi Alexandru Vlahuţă) judeţul Vaslui — d. 19 noiembrie 1919, Bucureşti) a fost un scriitor român, una dintre cele mai cunoscute cărţi ale sale fiind România Pitorească, despre care Dumitru Micu spune că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de ţară”.

Anunțuri

Read Full Post »

Water_Girl_by_GejsiLenea ta e o apă foarte potabilă şi
mîinile o frămîntă ca pe ceva necesar
într-o zi, într-o zi ai
să afli ce e ascuns pe dinăuntru
sub pantalonii ca nişte bătrîni biciclişti
sub albia de rufe tunsă proaspăt
ordonată şi fixă ca un fragment de paranoia
ai să-mi suni predispoziţiile ca pe nişte clopote
ai să te strecori pe sub uşile larg deschise
în gurile tunurilor ai să te miri fumînd o ţigare
ai să umbli în mâini pe dinăuntru meu
ciupindu-mi nervii ca pe nişte coarde vocale
ai să-mi numeri globulele roşii şi ai
să-mi treci prin ficaţi cu ochii la stele.

Gellu Naum

(n. 1 august 1915, București — d. 29 septembrie 2001, București) a fost un eseist, poet, prozator și dramaturg român, de origine aromână, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european.

 

Read Full Post »

De la mine pîn’ la tine
Numai stele şi lumine!

Dar ce sînt acele stele?
Sînt chiar lacrimile mele

stars_in_the_sky_2_by_aardbei4-d5452ccCe din ochii-mi au zburat
Şi pe cer s-au aninat

Cum se-anină despre zori
Roua limpede pe flori!…

Vărsat-am multe din ele
Pentru soarta ţării mele!

Multe pentru cei ce sînt
Pribegiţi de pe pămînt!

Multe lacrimi de jelire…
Iar de dulce fericire

Ah! Vărsat-am numai două,
Şi-s luceferi amîndouă!

Vasile Alecsandri

(n. 21 iulie 1821, Bacău — d. 22 august 1890, Mircești, județul Iași) – poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Read Full Post »

E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E tarziu, e prea tarziu la mine-n gand
Impartasim, impartasim aceeasi soarta
Dar nu se stie, nu se stie, pana cand...?

https://i2.wp.com/media.picfor.me/00112EDA/k-Love-kiss-Love-pics-pics-passion-amor-Couples-angie56-k-album-Series-lust-beach-Wet-kisses-pic-hot-sexy-romantika-JerzeyGirl-sensual-tags-passion1-first-femdom-sexy-mmm-9-gostaffo-Picforme-Mary-couple-love-romantic-col-The-Best-Photos-water-love-f1-my-album-kisss-hot-Couple-man-woman-Web-Sensual-Erotic-Suggestive-erotic-Suzies-bubby-album-caroline-albume-natalie-daniels-sensualcoupleserotica-COUPLES-MF-Jacquie-romantic-K%C3%BCsse-The-Falls-blonde-vamp-httpwwwpicformetralbumshowimages283page2-ras-DAngel-lusty-mama-knows-sandee-Sexy-women-my-arena-arena-Sexy-Pics-sexy-stuff-666-new-album-FFfun-15-wow_large.jpg

Prea multe pasari cardinale
Printre iluzii se rotesc
Contaminand cu ascensoare
Misterul nostru pamantesc

Imbatranind de fericire
Intr-o mansarda fara flori
Lasand papusi fara adresa
Pentru serbarile din zori

…………………………………..

Visam frumos aceeasi moara
Ascunsa-n tragicul bufon
Si macinam aceleasi lacrimi
Cand dau parintii telefon

Suntem lucizi pana la sange
Nedespartiti pana la cer
Si nici nu stiu dupa iubire
Ce se cuvine sa-ti mai cer

………………………………….

Cuvintele isi pierd caldura
Intr-un sarut de protocol
Si tot mai vinovate pasari
Dau esavoadelor ocol

Sub fruntea mea se face noapte
In ochii tai se face zi
Si refuzam sa mai cunoastem
Ce stele ne-ar putea pazï

Nicu Alifantis (n. 31 mai 1954, Brăila) – cântăreţ de muzică folk, actor şi poet.

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: