Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘stradă’

1175210-bigthumbnailFemeia se îndreptă spre Ravic. Mergea repede, dar paşii ei aveau o şovăială ciudată. Ravic o observă abia când ajunse în dreptul lui. Era palidă, cu umerii obrajilor ieşiţi în afară şi avea ochii larg deschişi. Faţa îi era rigidă, aidoma unei măşti, goală pe dinăuntru, iar ochii ei aveau, în lumina lămpilor de pe stradă, o expresie atât de sticloasă, încât îi atraseră atenţia.
Femeia trecu atât de repede pe lângă el încât îl atinse. El întinse mâna şi o prinse de braţ; în clipa următoare ea se clătină şi ar fi căzut jos, dacă el n-ar fi sprijinit-o.
O ţinea strâns de braţ.

— Unde mergi? întrebă el după o clipă. Femeia se întoarse şi-l privi.
— Dă-mi drumul! şopti ea. Ravic nu răspunse. O mai ţinea încă strâns de braţ.
— Dă-mi drumul! spuse ea abia mişcându-şi buzele. Lui Ravic i se păru că nu-l văzuse deloc. Privea dincolo de el, undeva în întunericul nopţii. Nu era pentru ea decât cineva care o oprise din drum, căruia îi vorbea.

— Dă-mi drumul! Ravic înţelese îndată că nu era o femeie de stradă. Nu era nici beată. Nu-i mai ţinea acum braţul atât de strâns. S-ar fi putut desface uşor, dar nu încercase. Ravic aşteptă puţin.
— Unde Dumnezeu poţi să te duci noaptea, singură, la ora asta, în Paris? întrebă el din nou, încet, şi-i lăsă braţul. Femeia tăcea. Dar nu plecă. Rămase pe loc; părea că nu mai era în stare să facă nici o mişcare. Ravic se apropie de marginea podului. Simţea, sub mâini, piatra umedă şi poroasă.
— Poate acolo, jos? Arătă cu capul înapoi, în jos, spre Sena, care curgea neliniştită spre întunecatul Pont de l’Alma. Femeia nu răspunse.
— Prea devreme, zise Ravic. Prea devreme şi e mult prea frig, acum în noiembrie.

Erich Maria Remarque

(pseudonimul literar al lui Erich Paul Remark; n. 22 iunie 1898, Osnabrück, Germania – d. 25 septembrie 1970, Locarno, Elveția) este unul dintre cei mai cunoscuți și populari autori de literatură germană din secolul al XX-lea. Parte din operele sale au fost ecranizate de-a lungul timpului.

Read Full Post »

E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate –
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează –
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

George Bacovia

(n. 17 septembrie 1881 (S.V. 4 septembrie), Bacău – d. 22 mai 1957, București) a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa ca cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: