Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘suflet’

Reflex 110

E prea puţin ce pot mărturisi,
Dacă-ai fugi şi nu te-aş mai găsi,
Dar, ca să afli totul, nu e greu;
Ascultă-mă cu sufletul, mereu,
Lăsîndu-mă să cred că nu mai vrei
Să te desprinzi cumva din ochii mei
Şi-ai să înţelegi cît frig s-ar întîmpla
Dac-ai fugi şi nu te-aş mai afla…

Reflex 108

Prea repede uităm ce-aveam în gînd,
Sub apăsarea vorbelor de rînd!
Nici nu mă strigi de tot, nici nu mă laşi…
E-atîta ezitare între paşi.
Prea repede uităm ce-aveam de spus –
Un zbor în minus, o cădere în plus…
La tine-i vară şi la mine-i frig,
Nici nu te las de tot, nici nu te strig.

Reflex 89

Pe toţi la fel, nu poţi să-i mulţumeşti,
Rămîne doar să rabzi şi să-l iubeşti
Numai pe unul singur întru toţi,
Aşa cum încă nici nu şti că poţi,
Aşa cum încă nici nu poţi să şti,
Împodobindu-ţi nopţile pustii
Cu numai dorul tău de carnea sa,
Fără prea mult, pe-atunci, a-ţi mai păsa
Dacă de-atîtea gînduri, pînă-n zori,
Se va-ntîmpla, iubindu-l, să şi mori.

Din volumul „Cartea Claudiană (110 poeme reflexive)” Editura Enciclopedică, 1999, Bucureşti

George Ţărnea

(1945 – 2003)

Anunțuri

Read Full Post »

Rondelul meu

http://x62.xanga.com/e3ef26f157c33245542913/z194678214.jpgCînd am fost ură am fost mare,
Dar, astăzi, cu desăvîrşire
Sînt mare, că mă simt iubire,
Sînt mare, căci mă simt uitare.

Eşti mare cînd n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Cînd ţi-este inima iubire,
Cînd ţi-este sufletul iertare.

Ştiu: toate sînt o-ndurerare,
Prin viaţă trecem în neştire,
Dar mangîierea e-n iubire,
De-ar fi restriştea cît de mare,
Şi înălţarea e-n iertare.

Alexandru Macedonski (1854 – 1920)

Read Full Post »

Motto: Lacrimile nu sunt arzatoare decat in singuratate…

https://i1.wp.com/www.salutmagazin.com/adrian/wp-content/uploads/2009/06/mysterious-girl.jpg„Nu stiu absolut deloc pentru ce trebuie sa facem ceva in lumea aceasta, pentru ce trebuie sa avem prieteni si aspiratii, sperante si visuri. N-ar fi de o mie de ori mai preferabila o retragere intr-un colt indepartat de lume, unde nimic din ceea ce alcatuieste zgomotul si complicatiile acestei lumi sa nu mai aiba nici un ecou? Am renunta atunci la cultura si la ambitii, am pierde totul si n-am castiga nimic. Dar ce sa castigi in lumea aceasta? Sunt unii pentru care orice castig n-are nici o importanta, care sunt iremediabil nefericiti si singuri. Suntem toti atat de inchisi unul altuia! Si daca am fi atat de deschisi incat sa primim totul de la celalalt sau sa-i citim in suflet pana in adancuri, cu cat I-am lumina destinul? Suntem atat de singuri in viata, incat te intrebi daca singuratatea agoniei nu este un simbol al exisentei umane. Este un semn de mare deficienta in vointa de a trai si a muri in societate. Mai pot exista mangaieri in momentele din urma? De o mie de ori este mai preferabil sa mori undeva singur si parasit, cand nevazandu-te nimeni poti sa te stingi fara teatru si poza. Mi-e scarba de oamenii care in agonie se stapanesc si isi impun atitudini pentru a face impresie. Lacrimile nu sunt arzatoare decat in singuratate. Toti aceia care se vor inconjurati in agonie de prieteni o fac dintr-o frica si dintr-o imposibilitate de a suporta momentele finale.Ei vor sa-si uite momentul capital de moarte.De ce nu au un eroism infinit, de ce nu incuie usa ca sa suporte senzatiile acelea nebune cu o luciditate si o teama dincolo de orice limita? Suntem atat de separati de toate! Si tot ceea ce este nu e inaccesibil? Moartea cea mai adanca si mai organica este moartea in singuratate, cand insasi lumina este un principiu de moarte. In astfel de momente esti separat de viata, de iubire, de zambete, de prieteni si chiar de moarte. Si te intrebi paradoxal daca mai exista altceva decat neantul lumii si al tau.”

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Răşinari – d. 20 iunie 1995, Paris)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: