Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Octavian Paler’

Motto: Iubirea este strălucirea care preschimbă praful vieţii cotidiene într-o ceaţă aurie. (Elinor Glyn)

http://valicristea93.files.wordpress.com/2011/01/2.jpg„De ce dispare dragostea după un timp , de ce doi oameni care s-au iubit ajung să se urască, să-şi creeze zile negre unul altuia ori să cunoască suferinţe interioare de neimaginat?

Unde piere frumuseţea şi atracţia de la început, căldura şi blândeţea, unde se rupe lanţul virtuos al vieţii care pulsa in inimile îndrăgostiţilor, de vreme ce iubirea este atât de puternică ? Nu-i aşa că experienţa umană în dragoste ne convinge cu vârf şi îndesat că dragostea dispare şi, dacă dispare, merită să n-o alegem?

Poate că nu-i aşa de important să iubim, de vreme ce iubim vreo doi-trei ani şi apoi ne întoarcem la apatie, la singurătate, la instabilitate emoţională şi la dorinţa de a întâlni din nou iubirea?

Poate că experienţa vieţii ne convinge să alegem un partener pe alte criterii decât iubirea de vreme ce iubirea oricum se „termină” ?

De fapt, dragostea nu dispare, dar dispare cu certitudine capacitatea minţii de a o percepe! Iubirea – în forma ei divina, în forma ei reală, reprezintă o putere pe care nu putem să ne-o imaginăm. Este puterea care ţine universul întreg într-o ordine firească. Este puterea care-i dă viaţă seminţei şi puterea fără de care niciunul dintre noi n-am putea respira nici măcar o secundă.

De aceea iubirea nu poate să dispară! Este imposibil să dispară singura stare absolută a universului şi ceea ce este cu adevărat Real. Dispare, însă, în vieţile noastre, capacitatea minţii de a percepe iubirea. După doi-trei ani de dragoste, după cinci sau şapte ani, mintea scoate de sub obroc, din beciul inconştient toate aberaţiile pe care le-a crezut realităţii.

Poate că ar trebui să simţim că iubirea nu este o încălzire glandulară si nici o pasiune înrobitoare, cât o stare permanentă a sufletului omenesc. http://kogaionondeceneu.files.wordpress.com/2011/06/don__t_take_my_heart_away1.jpgIubirea nu dispare, ci dispare numai mintea capabilă s-o perceapă.”

Preluat de pe site-ul www.octavianpaler.ro

Read Full Post »

de Octavian Paler

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem clădiri
mai mari, dar suflete mai mici; autostrăzi mai largi,
dar minţi mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin; cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puţin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici, 

Avem mai multe accesorii, dar mai puţin timp; avem mai multe funcţii, dar mai puţină minte, mai multe cunoştinţe, dar mai puţină judecată; mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme, mai multă medicină, dar mai puţină sănătate.

Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim prea nesăbuit, rîdem prea puţin, conducem prea repede, ne enervăm prea tare, ne culcăm prea tarziu, ne sculam prea obosiţi, citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.

Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urîm prea des. Am învaţat cum să ne cîştigăm existenţa, dar nu cum să ne facem o viaţă.
Am adaugat ani vieţii şi nu viaţă anilor. Am ajuns pînă la lună şi înapoi, dar avem probleme cînd trebuie să traversăm strada să facem cunoştinţă cu un vecin. Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior. Am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune. Am curaţat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre. 

Scriem mai mult, dar învaţăm mai puţin. Plănuim mai multe, dar realizăm mai puţine. Am învăţat să ne grăbim, dar nu şi să aşteptăm. Am construit mai multe calculatoare: să deţină mai multe informaţii, să producă mai multe copii ca niciodată,dar comunicăm din ce în ce mai puţin. 

Acestea sînt vremurile fast-food-urilor şi digestiei încete; oamenilor mari şi caracterelor meschine; profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale.

Acestea sînt vremurile în care avem două venituri, dar mai multe divorţuri, case mai frumoase, dar camine destrămate.

Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unică folosinţă, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale şi pastile care îţi induc orice stare de la bucurie la liniste şi la moarte. Sunt nişte vremuri în care sînt prea multe vitrine, dar nimic în interior. Vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această scrisoare şi în care poţi decide fie să împărtăşeşti acest punct de vedere, fie să ştergi acest mesaj. http://dreamsofakid.files.wordpress.com/2009/06/time_by_vive_le_rock1.jpgAminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite, pentru
că nu vor fi lîngă tine o eternitate.
Aminteşte-ţi să spui o vorba bună copilului care te venerează, pentru că acel copil va creşte curînd şi va pleca de lîngă tine.
Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de lîngă tine pentru că aceasta este singura comoară pe care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic.
Aminteşte-ţi să spui „TE IUBESC” partenerului şi persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales să o spui din inimă. O sarutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci cînd sînt sincere.
Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mînă şi să preţuieşti
acel moment pentru că, într-o zi, acea persoană nu va mai fi lîngă tine. 

Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi timp să împărtăşeşti gîndurile preţioase pe care le ai.

Tuturor prietenilor mei, vă multumesc că existaţi!

Read Full Post »

Modul în care un om îşi acceptă
destinul este mai important decît
însuşi destinul său.
(Wilhelm von Humboldt)
fragment – https://draculagirl.files.wordpress.com/2011/02/geoff-barrenger-sexy-woman-beauty-old-train-station-geoff-barrenger-photo_large.jpg?w=300

„Am şi un decalog aici. Eu l-am scris şi tot eu l-am atîrnat pe peretele sălii de aşteptare. Cum ridic ochii, îl văd. Şi de fiecare dată citesc una din cele zece porunci. De fiecare dată una singură, ca să mă conving s-o urmez.

Iată-le cum sună:

Prima poruncă: Să aştepţi oricît.

A doua poruncă: Să aştepţi orice.

A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.

A opta poruncă: Dacă gîndul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavînd altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvîntează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.

A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

Ce bună idee am avut cu decalogul ăsta. De cîte ori sînt în dificultate, apelez la el. Mă uit şi caut porunca de care am nevoie în clipa respectivă. Şi imediat îmi revin. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără asta. Poate că omul s-a obişnuit să i se poruncească. El îşi permite să fie surd la rugăminţi, dar devine atent cînd i se porunceşte. N-aţi văzut că şi Dumnezeu a folosit aceeaşi metodă? În loc să ne ilumineze, a descoperit că e mult mai comod să ne poruncească. În zece porunci a rezolvat totul. După aceea s-a putut retrage liniştit. Poruncile aveau să îmbrîncească pe cel ce trebuia îmbrîncit, să ucidă pe cel ce trebuia ucis, pentru ca lumea să vadă că nu e de glumit cu împărăţia cerurilor şi că, la nevoie, păcătoşii vor fi minaţi cu biciul spre mîntuire.

Dar să las în grija altora împărăţia cerurilor şi să mă ocup de pustiul meu. Mai ales că, sincer vorbind, eu mă număr printre cei care, oricît i-ar lovi cineva peste degete, nu pot spune „sînt fericit”, ci „mă doare”. Hotărît lucru, n-am nici jumătate de sfînt în mine.

https://i0.wp.com/img3.visualizeus.com/thumbs/09/01/01/female,girl,photo,photography,portrait,speed,train,train,station,woman-c0b067072af179dd88c57d7d73406b05_m.jpgCea mai greu de urmat e porunca a treia. Chiar imposibil. Cum să evit amintirile care nu mă ajută să trăiesc în prezent? Cu ce rămîn dacă alung amintirile? Nu rămîn cu nimic. Rămîn cu pereţii scorojiţi ai gării, cu ciorile, cu tufele de oţetari care cresc lîngă peron. Nu, domnilor, nu pot să urmez această poruncă. În zadar mi-am dat-o. Trebuie să-mi amintesc.

Doamne, apără-mă de mine însumi.”

de Octavian Paler

(1981)

Read Full Post »

https://i0.wp.com/i.telegraph.co.uk/telegraph/multimedia/archive/01370/woman-reading_1370707c.jpg… citit o carte?

O să răspund eu prima… Cel mai ciudat loc unde am citit o carte a fost la… hypermarket!!!

Da, azi mi-am dus la scurtat nişte blugi intr-un hypermarket bucureştean şi, pentru că îi puteam lua după două ore, am ales să-mi pierd timpul pe la cumpărături.

Şi cum nici n-aveam ce lua şi nici nu-mi permiteam prea multe, după vreun sfert de oră de împins căruciorul m-am oprit la standul cu cărţi unde este amenajat un loc special pentru lectură. În primul rînd, felicit iniţiativa amenajării unui asemenea loc într-un hypermarket şi-n al doilea rînd, vă recomand să „pierdeţi timpul” astfel, este de o mie de ori mai benefic decît să vi-l risipiţi într-un fast-food.

*

*       *

Profit de această întîmplare pentru a face şi unele precizări.

Pentru aceia care n-au înţeles încă, scopul acestui blog este acela de a încerca, într-o michttps://i0.wp.com/cartinoi.ro/images/convorbiri_octavian_paler_cor.jpgă şi umilă măsură, să vă determine să (re)descoperiţi valori. Aici veţi găsi fragmente din operele unor genii ale literaturii, teatrului şi cinematografiei româneşti şi universale, şi mi-ar fi de un real folos sugestiile voastre (ce v-ar plăcea să mai citiţi/vedeţi, pe cine/ce recomandaţi etc.). Cele cîteva postări „altfel” (bancuri, ştiri) au doar rolul de a vă face mai plăcută vizita.

Sper să deschid, şi pe acest blog, o cale de comunicare cu voi, cei care nimeriţi pe-aici. Eu nu voi scrie prea des. Opiniile, gîndurile, trăirile şi cam tot ce-mi trece prin cap şi pot împărtăşi cu voi, le postez pe Joy.

Mulţumesc că mă/îi citiţi şi aştept răspunsul la întrebare! 😉

PS: Pentru curioşi, am răsfoit cartea „Convorbiri cu Octavian Paler” de Daniel Cristea-Enache.

Read Full Post »

Pledoarie rostită de o femeie la procesul lui Don Juan

https://draculagirl.files.wordpress.com/2010/09/dream_woman_vs_perfec_-man.jpg?w=300

„Probabil vă supără ce vă spun. Bărbaţilor nu le place să le spui în faţă ce crezi despre ei. Au nevoie să fie lăudaţi, chiar cînd nu merită, şi să li se dea impresia că omenirea depinde de ei, chiar cînd sînt nişte rataţi. Dar nu vă spun ce vă spun pentru a vă jigni. Ideea mea, onoraţi domni, este că e mult mai uşor să admiţi adevărul decît să minţi. Pentru că numai minciuna trebuie născocită. Adevărul nu cere decît să-l recunoşti, pe cînd, ca să minţi, trebuie să-ţi baţi capul, să ai imaginaţie şi memorie bună, ca să nu te încurci.

Ei bine, sper să nu vă surprindă ceea ce voi declara acum. Poate nu bărbaţii sînt de vină pentru toate degradările dragostei, ci speranţele exagerate pe care ni le-am pus noi, femeile, în ei! Dacă nu sîntem curve, dumneavoastră, bărbaţii, ne credeţi nişte gîşte visătoare care abia aşteaptă să fie minţite.

Şi, uneori, chiar aşa ne comportăm, din păcate. Preferăm să-l auzim pe Don Juan îndrugînd minciuni frumoase, decît să ascultăm sforăitul unui bărbat pentru care nu sîntem decît nişte servitoare, bune să stea cu masa pregătită şi să ne supunem cînd întinde mîna spre noi. Minciunile lui Don Juan ne scot din mediocritatea fadă la care ne obligaţi dumneavoastră.

În ceea ce mă priveşte, v-am spus că nu l-am întîlnit niciodată pe Don Juan. Dar, multă vreme, am fost destul de proastă pentru a crede în minuni. Mă emoţionau poveştile de dragoste pe care le aflam din cărţi la fel de mult ca nopţile de vară în care nu putem adormi din pricina mirosurilor. Le dispreţuiam şi atunci, cum le dispreţuiesc şi acum, pe feministe, convinsă fiind că ele nu fac decît să încurajeze misoginismul şi să transforme sexul în politică. Eu n-am simţit nevoia să mă bat pentru drepturile femeilor. M-a interesat un singur drept, şi acela doar în legătură cu mine. Dreptul la dragoste. Sînt egoistă, ce vreţi? Numai că n-am putut iubi niciodată un bărbat pe care-l simţem inferior mie. Am simţit nevoia să admir pentru a mă dărui.

Octavian Paler, „Calomnii mitologice”

Read Full Post »

https://i2.wp.com/fc08.deviantart.net/fs7/i/2005/184/3/8/Your_my_Heart_by_pAiXAuM.jpg” Ratiunea a fost mereu dispusă să caute subterfugii și motivări. Aproape toate nedreptățile din istorie au avut avocatii lor, iar filosofia a fost nu numai slujnica teologiei ; a măturat și prin beciurile polițiilor și prin închisori. Inima, în schimb , nu acceptă rolul de slujnică. Pentru ea adevărurile sunt și mai simple și mai clare. Iubești sau nu iubești ? Urăști sau nu urăști ? Ești trist sau vesel ? Iată de ce imi place să repet ce zicea Pascal, că inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște. ”

de Octavian Paler

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: