Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘cuvinte’

Leonid_Pasternak_-_The_Passion_of_creation

Throes of Creation, pictură de Leonid Pasternak (n. 4 aprilie 1862, Odesa, Ucraina – d. 31 mai 1945, Oxford, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord)

Dintre toate felurile de oameni, artistul este singurul care-şi permite să spună despre sine că “nu poate” să lucreze. Dar este foarte adevărat: chiar sînt momente în care nu poţi lucra şi pace. Şi tot despre bani e vorba, numai despre bani! Lipsa banilor înseamnă să fii neliniştit, înseamnă să-ţi faci griji penibile, înseamnă să ţi se termine tutunul, înseamnă să ai fără încetare conştiinţa eşecului şi, mai presus de toate, înseamnă să fii singur. Cum ai putea fi altfel decît singur cu două lire pe săptămînă?! Iar în singurătate nu s-a scris niciodată vreo carte cît de cît acceptabilă. (…)

Şi totuşi, chiar şi aşa, ba chiar cu atît mai mult, cu cît este mai conştient de acest lucru, îi dă înainte cu poemul său. Este pentru el ceva de care să se agaţe. Este pentru el o modalitate de-a se răzvrăti împotriva propriei sărăcii şi singurătăţi. (…)

Cu fumul şerpuindu-i prin plămîni, reuşeşte să facă abstracţie de lumea concretă şi ticăloasă. Mintea îl poartă în abisul unde scrie poezia. Arzătorul de gaz parcă-i cîntă alinător deasupra capului. Cuvintele devin tot atîtea obiecte impunătoare şi pline de viaţă. (…)

Scormoneşte iarăşi printre colile de hîrtie, pînă dă peste una care n-are nimic scris pe spate, o întoarce şi scrie din nou cupletul, îl scrie în zece versiuni şi pe fiecare şi-o repetă o dată, şi-ncă o dată, şi-ncă o dată în gînd. În cele din urmă, nici una dintre ele nu-l mulţumeşte. La cupletul ăsta va trebui să renunţe. Este ceva ieftin şi vulgar. Apoi găseşte foaia de hîrtie pe care a scris varianta originală şi şterge cupletul de pe ea cu linii groase. Chiar în timp ce trage liniile acestea, are sentimentul realizării, al timpului neirosit, de parcă distrugerea unei porţiuni din propria-i muncă ar constitui în sine un act de creaţie.

George Orwell

(pseudonimul literar şi jurnalistic al lui Eric Arthur Blair) (n. 25 iunie 1903, Motihari, statul Bihar, India — d. 21 ianuarie 1950, Londra) a fost un scriitor englez, comentator al radio BBC, editorialist şi reporter.

Read Full Post »

3Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad înainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.

Nichita Stănescu

(n. Nichita Hristea Stănescu, 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.

Foto: http://art-by-doc.deviantart.com/

Read Full Post »

Asculta-ma cum ascultam ploaia,
nici prea atenta, nici distrata, https://i0.wp.com/www.intelepciune.ro/pozetexte/1003.jpg
pasii usori, picurati,
apa care este aer, aer care este timp,
ziua ezita sa plece,
noaptea nu a venit inca,
chipuri ale cetii
la coltul strazii,
chipuri ale timpului
la coltul aceste fraze,
asculta-ma cum ascultam ploaia,
fara sa ma asculti, asculta-ma vorbind
cu ochii deschisi spre inauntru,
adormita, cu toate simturile treze,
ploaie, pasii usori, rumoare de silabe,
apa si aer, cuvinte fara greutate:
ceea ce am fost, ceea ce sunt,
zilele si anii, aceasta clipa,

timp fara greutate, apasare enorma,
asculta-ma cum ascultam ploaia,
asfaltul umed luceste,
ceata se ridica si merge,
noaptea se deschide si ma priveste:
esti tu si silueta ta de vint,
tu si chipul tau de noapte,
https://i0.wp.com/www.tazman.ro/wp-content/uploads/2009/05/359785850_abb991fdb6.jpgtu si parul tau, fulger lent,
traversezi strada si-mi intri sub frunte,
pasii de apa pe pleoapele mele,
asculta-ma cum ascultam ploaia,
asfaltul luceste, traversezi strada,
este ceata hoinarind prin noapte,
este noaptea dormind in patul tau,
este hula respiratiei tale,
degetele tale de apa imi umezesc fruntea,
degetele tale de foc imi ard ochii,
degetele tale de aer deschid pleoapele timpului,
naluca de aparitii si invieri,
asculta-ma cum ascultam ploaia,
anii trec, clipele revin,
auzi pasii din camera vecina?
Nici aici, nici acolo: asculta-i
intr-un alt timp care este clipa asta,
asculta pasii timpului
inventator de locuri fara greutate sau spatiu,
asculta ploaia fugind pe terasa,
noaptea crescind sub arbori,
un fulger si-a facut cuibul intre foi.

Incerta gradina in deriva

intra, umbra ta imi acopera pagina.

Octavio Paz (31 martie 1914 – 19 aprilie 1998) a fost un poet, eseist şi diplomat mexican, una din figurile literare de prima mărime ale Americii Latine. În 1990 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură. Motivatia juriului care i-a acordat premiul:

„Pentru a onora scrierile pasionate de orizonturi largi, caracterizate de inteligenţă senzuală şi integritate umanistă.”

Read Full Post »