Voiam să rămîn în septembrie

Voiam să rămîn în septembrie
pe plaja pustie şi palidă,
voiam să mă-ncarc de cenuşa
cocorilor mei nestatornici
şi vîntul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade;
voiam să-mi aprind într-o noapte
ţigara mai albă ca luna,
şi-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forţa-i ascunsă şi gravă;
voiam să rămîn în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mînă în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – şi să lunec
o dată cu vara în toamnă…

Dar mie îmi sînt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din privelişti
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
cînd încă mai am de iubit…

Nina Cassian

(nume real Renée Annie Cassian, n. 27 noiembrie 1924, Galați – d. 15 aprilie 2014, New York) a fost o poetă, eseistă și traducătoare română, de origine evreiască.

Foto: Affezionato – Escha Van den Bogerd (www.fineartamerica.com)

Read Full Post »

Cu toamna în odaie

Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie…
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam…

Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mîna rece,
Gura rece,

Doamne!… Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie cînd mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
„Donnez-vous la peine d’entrer, Madame…”

Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă…

A intrat…
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară… vai!…
Bolnavă de gripă…

Ion Minulescu

(n. 6 ianuarie 1881, București – d. 11 aprilie 1944, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc.

Read Full Post »

De ce-ai fi tristă?

Motto: Daca n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă.

Mi-ai fost aproape-ntotdeauna,
De nimeni şi nicicînd umbrită.
Norocul cerului e luna,
Norocul meu eşti tu, iubito.
Te ştiu de cînd ca o zambilă
Creşteai sub cer de primavară.
Erai frumoasa şi copilă
Frumoasă-ai fost şi domnişoară.
De ce-aş fi trist,
De ce-ai fi tristă?!
Eu drag îţi sunt, tu dragă mie.
Dea Domnul şi copiii noştri
Aşa de fericiţi să fie!
Eu văd tristeţea cum colindă
Prin dureroasa ta privire
Şi văd, iubito, în oglindă
Cum zmulgi din păr albite fire.

Iubita mea şi-a mea comoară,
Nu mai fi tristă chiar de-i toamnă.
Frumoasă-ai fost şi domnişoară,
Frumoasă ai ramas şi doamnă.
Te-albeşte prima nea uşoară,
N-o tăinui pe sub năframă.
Frumoasa-ai fost şi domnişoară
Şi mai frumoasă eşti ca mamă.
Te bucură şi nu fi tristă,
Aşa sunt toate rînduite.
Frumoasă este orice vîrstă,
Un dar ce Domnul ni-l trimite.

Grigore Vieru

(n. 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul județ Hotin, România – d. 18 ianuarie 2009, Chișinău) – poet român din Republica Moldova.

Read Full Post »

Artişti

Woman Begging with Two Children – The Master of the Blue Jeans, artnet.com

Trei vagabonzi la poartă-mi vin;

Artişti – o mică trupă:

Copiii după ei se ţin,

Şi cîinii dau să-i rupă…

 

Sînt doi micuţi, e mama lor;

Ea, cu flaşneta-n spate.

E-o zi de toamnă, pic de nor,

Dar cît de triste-s toate!

 

Cu ochii duşi, ca în extaz,

Ea cîntă, şi ei joacă,

Îi cade părul pe obraz

Şi praful o îneacă.

 

Ei joacă, sar şi se-nvîrtesc,

Împiedicaţi în zdrenţe;

Răsuflă greu cînd se opresc

Şi fac la reverenţe.

Întinde piciul istovit

O pălărie spartă:

Comedia s-a isprăvit,

De-acu – la altă poartă…

Pe urma celor ce s-au dus

Vîrtej de frunze-aleargă…

Că mulţi mai poartă Cel-de-sus

Pe lumea asta largă!

 

Ștefan Octavian Iosif

(n. 11 septembrie 1875, Brașov – d. 22 iunie 1913, București) a fost un poet și traducător român, membru fondator al Societății Scriitorilor Români.

Read Full Post »

Serenadă

Domnişoarei Lily Istrati

Ca să-ţi cânt dintr-o chitară
Sub fereastră ţi-am venit.
Era vară!
Liliacul înflorit
Şi cu rozele semeţe
Risipeau printre alei
Un fior de tinereţe.
Iar în părul tău cel blond
Caldul soare vagabond,
Raza vrând să-şi poleiască,
S-a-ncurcat în adevăr,
Şi-n zadar vrea să ghicească
În al buclelor tezaur,
Care-i raza lui de aur,
Care-i firul tău de păr!

Viu şi astăzi, din chitară
Să-ţi mai cânt ca astă-vară
Serenade,
Însă, vai, găsesc în poartă
Frunza moartă!
Toamna cade!

Ploaia cerne; ceaţa deasă
Tristă, umedă se lasă,
Pe cărare e noroi,
Şi sub zarea cenuşie
Toamna rochia şi-o sfâşie
-N pomii goi!
Sub balcon când se ridică
Glasul meu pătruns de frică,
De la geamul tău, iubită,
Pică-o floare veştejită.
Atunci inima-mi se frânge
Şi-un ecou departe plânge!

Şi-n zadar mă lupt în vânt
Să dau coardelor cuvânt,
Din chitara mea mâhnită
Nota zboară, rătăceşte
Şi de geamuri se izbeşte
Ca o pasăre rănită!

Cum neaua-ncepe să s-aştearnă
Mi-e frig în suflet, nu ştiu ce-am,
Zadarnic te mai cat la geam,
Azi e iarnă!
S-a-ntunecat a toamnei ceaţă,
Pe strune mâinile-mi îngheaţă,
N-o să mă vezi de azi-nainte
Cu flori în păr şi în cuvinte,
Căci, vai, balconul ţi-e-nflorit
Cu reci podoabe de zăpadă,

Şi-n noaptea care stă să cadă
Tu ai uitat că m-ai iubit;
Şi neaua-ncepe să s-aştearnă,
Întâi mai rar, şi-apoi mereu,
Ca pe balcon şi-n părul meu…
Plângi, suflete!… E iarnă!

*

*         *

Cincinat Pavelescu (n. 2 noiembrie 1872, Bucureşti; d. 30 noiembrie 1934, Braşov) a fost un poet şi epigramist român, autor de romanţe, lieduri, cantilene, serenade şi madrigaluri. Şi-a făcut studiile la Liceul Sf. Sava din Bucureşti. Licenţiat în drept la Bucureşti (1897). A debutat şi a făcut parte din cenaclul Literatorului lui Macedonski.

Read Full Post »

O ramură întîrziată

Nu ţi-a fost dat să vezi vreodată,
Cînd toamna palidă coboară,
Într-o grădină despoiată,
O ramură întîrziată
Ce-a înflorit a doua oară?

Nu te-ai oprit atunci în cale
Să te întrebi: ce taină, oare,
Ascund înţelepciunii tale
Înfriguratele petale,
Ca mîine stinse, fără soare?…

Şi dac-o blîndă-nduioşare
Ţi-a frînt o clipă-n ochi lumina,
Cum stai aşa, întrebătoare,
Uitându-te la biata floare,
Ai înţeles a cui e vina?

E raza, care toamnei mute
I-a dat fiorul primăverii.
Şi-n preajma morţii abătute
A picurat, pe neştiute,
Un strop din cîntecu-nvierii…

Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Rășinari — d. 7 mai 1938, Ciucea. A fost un poet român, ardelean, politician de extremă dreaptă, pro-nazist și antisemit, și prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938. Membru al Academiei Române din anul 1920)

Read Full Post »

Lied

Toamna a căzut,

Peste parcul mut.

Tainicule dor,

În zadar te alint.

Trandafirii mor.

Visurile mint.

Toamna trece acum.

Învelită în fum.

Unde-i de argint

Glasul ei sonor?

Trandafirii mor.

Visurile mint.

Toamna mi te ia,

Vis stingher, cu ea.

Lacrimă de dor

Strop de mărgărint.

Trandafirii mor.

Visurile mint.

de Al. O. Teodoreanu  (n.1894 – d.1964; cunoscut și sub pseudonimul Păstorel, a fost un avocat și scriitor român, cunoscut epigramist, gurmand și iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieșene și bucureștene. A rămas în literatura română prin epigramele sale. Romanul său cel mai cunoscut este „Hronicul măscăriciului Vălătuc”, pe care criticul literar George Călinescu îl compară cu „Gargantua și Pantagruel”. A fost fratele romancierului Ionel Teodoreanu.)

Read Full Post »