Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Ion Minulescu’

Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie…
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam…1-be_my_autumn_by_cat_woman_amy-dev

Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mîna rece,
Gura rece,

Doamne!… Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie cînd mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
„Donnez-vous la peine d’entrer, Madame…”

Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă…

A intrat…
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară… vai!…
Bolnavă de gripă…

Ion Minulescu

(n. 6 ianuarie 1881, București – d. 11 aprilie 1944, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc.

Anunțuri

Read Full Post »

La părintele Vintilă
Vine Arvinte, cam sfios
Şi se roagă: – Fie-ţi milă
De un suflet păcătos!

Chiar în săptămîna mare
Cînd tot omul e smerit
Şi posteşte cu-ndurare,
Uite, am păcătuit!

– Ai furat? întreabă popa
– Nu, prea sfinte! Fără vrere
M-am dat răului şi hopa
În gradină c’o muiere!

– Vai de mine, vai de mine…
Greu păcat ai săvîrşit…
Însă dacă-mi spui cu cine,
Poate vei fi mîntuit.

– Nu pot, a răspuns Arvinte
Să-mi fac chinul şi mai greu
Nu pot s-o divulg Părinte
Că mă bate Dumnezeu!

… Era’naltă şi frumoasă,
Părul blond şi ochi de jar,
Gura dulce, voluptoasă,
Dinţii de mărgăritar…

– Nu cumva ai fost cu Tanti
Din Smîrdan, de peste drum?
– Nu pot s-o divulg că Domnul
Ma trăzneşte chiar acum!

… Şi-avea flori la cingătoare,
Trup de crin îmbobocit,
Mijlocel de fată mare,
Numai bună de iubit…

– Poate-ai fost cu Miţa Creaţa
Cea uşoară ca un fulg?
– Cere-mi tot, ba chiar şi viaţa,
Însă nu pot s-o divulg!

… Durdulie, ‘mbujorată,
Numai cîntec, numai joc,
Cînd te-a strîns în braţe-odată,
Ai simţit în vine foc!

– Măi Arvinte-ai fost cu Leana
Care şade pe Neptun?
– Oh! Degeaba-mi zgîndări rana,
Fiindcă tot nu pot să spun!

… O comoară tăinuită,
Fruct în dragoste scăldat,
Toată plină de ispită,
Toată plină de păcat!

– Bine, du-te, meditează,
Şi vii mîine mai dispus,
Domnul să te aibe-n pază!
– Sărut dreapta! Şi s-a dus.

Ajungînd în colţ, ca vîntu’
S-a-ntîlnit cu Calistrat
Care-ntreabă: – Ei, Prea Sfîntul
De păcat te-a dezlegat?

– Încă nu, răspunse Arvinte
Foarte vesel şi vioi,
Dar aflai de la Părinte
Încă trei adrese noi!

Ion Minulescu

(n. 6 ianuarie 1881, București – d. 11 aprilie 1944, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc.

Read Full Post »

http://calypsodream.files.wordpress.com/2010/04/couple-arbre.jpgEi sunt cuminţi…
Eu sunt nebun…
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu –
Poate că cel cuminte-s Eu –
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei… sunt tot nebun…

Ei mă urăsc că nu-s ca Ei…
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine…
Ei beau
Şi mint fără ruşine –
Şi-n ochii prietenilor mei
Trec drept nebun… că nu-s ca Ei…
Lor nu le place-amanta Mea…
Mie nu-mi place-amanta Lor…
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia…
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei –
Amanata Mea…

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc –
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!…

Ion Minulescu (1881 – 1944) – poet și prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc.

Read Full Post »

http://kidver.files.wordpress.com/2010/04/20080324-young-love.jpgDe ce-ai plecat?…
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Prin munţii cu păduri de brad,
Oricine-ar fi –  femeie sau bărbat –
Potecile te duc spre Iad,
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?

De ce-ai plecat
Cu vântu-n părul tău vâlvoi,
Când nici un glas nu te-a chemat?…
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
Potecile sunt încă pline de noroi?…

De ce-ai plecat?…
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
E luna primului păcat –
Păcatul care dintr-o glumă
Te prinde-n laţ şi te sugrumă
Şi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie,
În lada cu gunoaie?…

Opreşte-te!…
Priveşte-n jurul tău…
Şi dacă nu ţi-ai murdărit
https://i1.wp.com/www.gapo.ro/poze/AUSO0IHTPP5RW1RMZE6C1P7RJ.jpgPantofii de noroi,
Fă-ţi cruce
Şi întoarce-te napoi!…
Fă-ţi cruce
Fiindcă n-ai păcătuit
Decât în vis…
Şi visul s-a sfârşit!…

de Ion Minulescu (1881 – 1944)

Read Full Post »

https://i0.wp.com/images2.layoutsparks.com/1/47710/lovely-marilyn-monroe-sexy.jpg
Opreşte-mă!…
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
În clipa-n care îţi sărută gura
Îţi soarbe lacomă şi respirarea
Cu care-ţi prelungeşti caricatura
Pe care bunul Dumnezeu
Ţi-a creionat-o după chipul său –
Aşa cum i-a dictat-o inspirarea!…

Opreşte-mă!…
Nu mă lăsa
Se te sărut,
Căci gura mea
E gura care nu sărută
Decât cu sărutarea mută
A celor ce,-mpăcaţi cu cele sfinte,
Pornesc cu tălpile-nainte
Şi-n gură cu câte o floare,
Culeasă-anume pentru cine moare!…

Opreşte-mă!…
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
Sărută fără… „va urma”.

Iar mâine-n zori când voi pleca,
În gura mea
Cu respirarea ta,
Nu-ţi voi lăsa – drept amintire –
Decât portretul meu pe poartă,
O zi de doliu-n calendar,
Nota de plată la dricar
Şi… „Veşnica ta pomenire”
Pe fundul celor opt pahare
De ţuică fiartă,
Golite după-nmormântare
De cei opt ciocli ce-ţi purtară
Coşciugul în spinare.

Opreşte-mă!…
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
N-a sărutat decât aşa
Cum a vrut Ea…

Şi tot aşa va săruta mereu,
Fiindcă – fatal – nu sărut Eu,
Sărută numai Gura mea…

Ion Minulescu – Nu sunt ce par a fi (1936)

Read Full Post »

https://i0.wp.com/atniz.com/wp-content/uploads/2009/05/silence-baby-cute.jpgAscultă, priveşte şi taci!…
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci…
Ascultă, priveşte şi taci!

Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte –
Când simţi că păcatul te paşte!…

Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge –
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti –
Aceeaşi piatră de moară –
Când braţele-ncep să te doară!…

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!…
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!…

Ion Minulescu (din vol. Nu sunt ce par a fi – 1936)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: