Cu mîna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.
Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
zvelţi vînători, în arcuiţii lei
din goana calului, cum îşi subţie arcul.
0, tinde-ţi mîna stângă către ei
şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
pe care ramurile I-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.
Eu te privesc în ochi şi-n jur să şterg copacii
În ochii tăi cu luna mă răsfrîng
… şi ai putea, uitînd, să ne striveşti în gene
dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stîng.
Nichita Stănescu
(1933 – 1983)
Pe numele său Nichita Hristea Stănescu, (n. 31 martie 1933, Ploieşti, judeţul Prahova — d. 13 decembrie, Bucureşti, 1983) a fost un poet, scriitor şi eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.
Lasă un comentariu