Extras din “Profetul“
Atunci Almitra zise: “Vorbeşte-ne despre Iubire.”
Iar el îşi înalţă capul privind mulţimea, şi o tăcere adancă pogorî peste toţi. Apoi, cu o voce mare, începu:
”Cînd iubirea vă face semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile-i sînt grele şi prăpăstioase,
Şi cînd aripile-i vă cuprind, supuneţi-vă ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,
Iar cînd vă vorbeşte daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea-i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vîntului de miazănoapte care vă pustieşte grădinile.
Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă şi crucifice.
Precum vă face să creşteţi, ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile.
Precum ea se ridică la înălţimea voastră, alintîndu-vă ramurile cele mai fragile care freamată în lumina soarelui,
Tot la fel va răzbate pînă în adîncul rădăcinilor voastre,
Zdruncinînd încleştarea lor cu pămîntul.
Asemeni snopilor de grîu, ea vă secera.
Vă treiera pentru a vă descoji.
Vă vîntura spre a vă curăţa de pleavă.
Vă macina pînă la înălbirea făinii.
Vă frămînta pînă ajungeţi foarte supuşi,
Ca apoi să vă hărăzească focului său şi să puteţi deveni pîinea sfîntă la ospăţul divin.
Toate acestea vi le va da iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteţi cunoaşte tainele inimii şi astfel să deveniţi o parte din inima Vieţii.
Dar dacă, stăpîniţi de teamă, veţi cauta doar tihna şi plăcerea dragostei,
Atunci e mai bine să vă acoperiţi goliciunea şi să ieşiţi din treierişul iubirii,
Spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veţi rîde, dar nu cu întreaga voastră bucurie şi unde veţi plînge, dar nu în toate lacrimile voastre.
Iubirea nu se dăruie decît pe sine şi nu ia decît de la sine.
Iubirea nu stăpîneşte şi nu vrea să fie stapînită;
Fiindcă iubirii îi e de-ajuns iubirea.
Cînd iubiţi, nu trebuie să spuneţi “Creatorul este în inima mea”, ci mai degrabă “eu sînt în inima Creatorului”.
Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri drumul iubirii, fiindcă iubirea, dacă o meritaţi, vă va arăta drumul spre ea însăşi.
Iubirea nu are altă dorinţă decît aceea de a se împlini.
Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe, fie ca ele acestea să fie:
Să te topeşti şi să devii izvor ce susurul în noapte-şi cîntă,
Să cunoşti durerea prea marii duioşii,
Să fii rănit de înţelegerea iubirii,
Să sîngerezi de bunăvoie şi bucurîndu-te,
Să te trezeşti în zori cu inima înaripată şi să înalţi mulţumire pentru încă o zi de iubire,
Să te odihneşti la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul iubirii,
Să te întorci împăcat acasă la ora amurgului,
Şi apoi, să dormi înălţînd în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un cîntec de laudă.”
Khalil Gibran
(Jubran Khalil Jubran, Djubran Khalil Djubran, Arabă :جبران خليل جبران, Siriacă: ܟ݂ܠܝܠ ܔܒܪܢ) – născut pe 6 decembrie 1883 – decedat pe 10 aprilie 1931 – a fost un poet, filosof și prozator, poet și eseist libanez, unul din romanticii tîrzii ai literaturii arabe.
În poemul-eseu “Profetul”, el vorbeşte despre adevăruri eterne ca Binele, Frumosul, Armonia Universală. Un capitol aparte este dedicat Iubirii, ale cărei simţiri de excepţie îl fac pe scriitor să traiască adevarate revelaţii privind relaţia cu Divinitatea şi să nazuiască în puterea acestui sentiment sublim de a înnobila lumea. Este, probabil, unul din cele mai complexe şi mai frumoase poeme care s-au scris vreodată pe această temă.
cînd ai nevoie de dragoste nu ţi se d
Acum vom sta înlăuntrul unui ochi
Într-o scurtă conversaţie, un bărbat întreabă o femeie:
Doarme şi hangiul,
